🕮 Lecții de învățat 🕮 Libertatea

0
221

Libertatea nu este despre drepturile omului, drepturi politice, drepturi sociale, drepturi economice. Adevărata libertate se referă la libertatea interioară. Atunci când știm ceea ce suntem, nu din cărți, din publicații sau din doctrine, ci din propria noastră experiență, nu mai putem fi controlați, nici manipulați prin intermediul emoțiilor noastre, al fricilor, al credințelor noastre.
Nu mai putem fi păcăliți cu rolurile pe care le-am jucat. Sau le jucăm, fără să ne dăm seama. Frica te împiedică să fii liber. De aceea, dă piept cu cele mai mari frici ale tale! După aceea, ele nu vor mai avea forță, iar tu vei simți libertatea! Pentru că libertatea este un bun care permite omului să se bucure de toate celelalte bunuri ale sale.
Libertatea nu este numai ocazia de a face așa cum dorești; nu este numai ocazia de a alege dintre mai multe alternative, este, înainte de toate, șansa de a formula toate alegerile disponibile și, apoi, ocazia de a alege.
Libertatea nu este un drept, ci o obligație. A fi liber înseamnă, înainte de orice, a fi responsabil față de tine însuți. Dacă tu nu-ți asumi responsabilitatea, o face alt­­cineva pentru tine.
Caracterul îi dă omului libertatea interioară. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.