6 echipe feminine și 4 masculine s-au înscris la turneele de promovare

0
56

Miercuri, 15 iulie, a fost ultima zi în care echipele clasate pe primele două locuri în seriile Diviziei A s-au putut înscrie la turneele de promovare în Liga Națională. 10 din cele 16 echipe și-au exprimat intenția de a participa la aceste turnee, șase feminine și patru masculine. Astfel, pentru turneul feminin s-au înscris CSM Galați, HCF Piatra Neamț, CSU Știința București, Dacia Mioveni, Activ Prahova Ploiești și Crișul Chișineu-Criș, în timp ce CSU Neptun Constanța și CSM Tîrgu Mureș nu vor participa. Sunt disponibile 3 locuri pentru accederea în primul eșalon, dar sunt toate premisele să fie 4, dată fiind situația echipei HCM Slobozia.
La masculin, echipele care s-au înscris sunt CSU Suceava, CS Magnum Botoșani, CSM Alexandria și Unirea Sânnicolau Mare, în timp ce CS Medgidia, Szejke Odorhei, U Cluj și CSM Oradea au spus „pas”. Două echipe vor promova în Liga Zimbrilor, la capătul unui turneu în care, probabil, se va juca fiecare cu fiecare.
Deocamdată, nu au fost anunțate datele de desfășurare a turneelor, chiar dacă până la debutul noului sezon în primele eșaloane a mai rămas o lună și un pic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.