Cei care studiază omul, ca ființă umană, spun că viața este opera spirituală a timpului! Că timpul ne modelează și poate de aceea suntem și schimbători ca el! Că ne maturizăm odată cu timpul. Și de aici și întrebări precum: Când putem spune că suntem maturi? Când putem spune că am crescut? Care trebuie să fie criteriul de judecată: vârsta sau maturitatea gândurilor și a comportamentului?
Și odată ajunși aici, intervine și spusa lui Oscar Wild: „Când ești tânăr, crezi că știi totul; când ajungi la maturitate, începi să te îndoiești de tot, iar când îmbătrânești, ajungi să crezi totul”. Iar psihologii spun că mintea și sufletul nu merg întotdeauna pe același drum. Că nu întotdeauna ce vrea sufletul e pe placul minții și invers.
Perioada aceasta pandemică ne-a făcut să ne punem multe întrebări. Și cea mai vizibilă este legată de ce îi trebuie omului cel mai mult? De ce îi este foame? De mâncare sau de comunicare? De recunoștință? De înțelegere? De iubire? Statisticile arată ci indiferent de vârstă și de timp, omul tânjește cel mai mult după iubire. O confirmă marele Einstein, care spune că există o forță extrem de puternică, pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Această forță universală este IUBIREA.
