O demitere cu cântec

0
112

În urmă cu câteva zile, presa publica o știre care naște multe semne de întrebare. Academicianul Nicolae Zamfir, unul dintre cei mai titrați cercetători români, directorul celui mai mare proiect de cercetare din România – Laserul de la Măgurele – a fost revocat din funcție. Decizia a fost luată de ministrul Educației, Monica Anisie, care a emis un ordin, prin care revoca alt ordin, dat tot în timpul mandatului său, prin care era de acord cu prelungirea mandatului. Un prim semn de întrebare. Ce s-a întâmplat pe parcursul a trei săptămâni? În locul academicianului Zamfir a fost numit sindicalistul Nicolae Mărginean, unul dintre principalii opozanți ai lui. Nicolae Zamfir s-a întors în România în anul 2004, de la Yale University, SUA, unde a fost profesor și cercetător. Institutul de Fizică Nucleară „Horia Hulubei” este instituția care pune în practică, în România, proiectul celebrului laser. Academicianul Zamfir fiind directorul proiectului încă de la lansarea acestuia.
Povestea laserului de la Măgurele este legată de cercetătorul francez, Gerard Mourou, și el cu o experiență americană, unde făcuse o descoperire privind construcția laserelor, vine în Europa. În urmă cu doi ani, cercetătorul francez, laureat al Premiului Nobel, declara: „Sunt oameni de știință foarte, foarte buni – oameni ca Nicolae Zamfir, care este fantastic prin ceea ce a făcut, construind această platformă. Din punctul meu de vedere, platforma din România oferă o combinație unică de lasere de înaltă intensitate și fizică nucleară. Aceasta va ridica probleme pe care doar România le poate rezolva.” Fiind contactat de presă, domnul Dragoș Șeuleanu, director executiv al Institutului, un bun prieten al Maramureșului, a precizat: „S-a primit un telefon de la Ministerul Educației, prin care academicianul Zamfir era informat că deja i s-a semnat ordinul de demitere. Doamna ministru nu l-a avertizat niciodată în legătură cu vreo greșeală. În ordin nu se scrie motivul pentru care a fost demis. Domnul Zamfir a câștigat postul prin concurs. Acest om avea nevoie de puțin respect. S-a întors în România, țara lui, pentru că așa a dorit.”
Firesc, a fost întrebat și cercetătorul Zamfir despre această demitere. A răspuns scurt și trist: „Nu știu, nu pot să vă răspund. Am primit și eu cu stupoare vestea. Sunt mirat că am fost demis în grabă, fără nici o explicație.” Un alt semn de întrebare. Cine știe ce a fost în spatele deciziei doamnei ministru? Academia Română a trimis o scrisoare de protest în care se spune: „Gestul nejustificat al acestei demiteri ilustrează, din păcate, incapacitatea factorilor decizionali de a acționa coerent și predictibil, de a arăta lumii că România are potențial și capacitate de a fi partener cu drepturi egale, în cel puțin un domeniu de referință la nivel mondial: cercetarea științifică.” S-a invocat până la urmă că savantul a depășit vârsta de pensionare. Din surse credibile am aflat că în această situație se află, pe posturi de conducere, alte zeci de persoane care au primit aviz favorabil. De ce directorul general nu a fost iertat? Deși are girul priceperii din partea unui laureat Nobel și al Academiei Române?
Apoi, savanții sunt necesari până pot lucra. Se vede că pentru doamna ministru aceste aprecieri nu au fost relevante. Proiectul merge foarte bine și se află în prag de finalizare. Confrații de la publicația „Certitudinea,” care apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, au aflat o explicație pentru aberanta decizie. Cică academicianul Zamfir, în calitate de director general, a reziliat un contract de 66 de milioane de euro încheiat cu un consorțiu din care făceau parte italieni și francezi. Care nu și-au respectat clauzele contractuale. Italienii au intentat procese părții române care, parte din ele, au fost câștigate de Institutul de la Măgurele. Altele sunt în derulare. Decizia ministrului român îi scapă pe italieni și francezi de incomodul savant român. Demiterea cu cântec mi se pare un gest murdar și antiromânesc. Asta mi-a adus aminte de înlăturarea brutală, de la conducerea Institutului Cultural Român, a academicianului Augustin Buzura, de către un președinte de țară.
Ce să mai spun? Trageți singuri concluziile. Este mare bai că ne jucăm cu prestigiul țării și cu valorile ei certe. Confirmate în instituții de prestigiu ale lumii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.