Sâmbătă, 29 august 2020, de la ora 20:30, la Muzeul Satului din Baia Mare, va fi prezentată comedia neagră „Viața ca o paradă sau Doamna cu principii” de Cornel Udrea. Această piesă dulce-amară, în regia lui Claudiu Pintican, este o metaforă a vieții și a morții, în care umorul se îmbină cu meditația. Este un spectacol puternic atât prin profunzimea textului semnat de Cornel Udrea, cât și prin jocul protagoniștilor.