Joi, 8 octombrie, s-a încheiat cea de a doua serie de exerciții spirituale pentru preoții din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș. Exercițiile au fost găzduite de mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației și s-au desfășurat în perioada 5-8 octombrie.
Meditațiile cu tema principală „Umanitatea în Hristos” au fost ținute de pr. Olivo Bossa, călugăr iezuit. S-a vorbit și s-a meditat asupra a ceea ce înseamnă să fii om în Hristos, iar ca om în Hristos, să devii ucenic al Lui. Zile dedicate, deci, aprofundării temei umanității, umanizării și a urmării lui Hristos în ucenicie. „Au fost pentru noi zile înălțătoare. Fiecare dintre noi a simțit unde, în ce punct, trebuie să se perfecționeze. Pentru mine, a fost o reînnoire și o reactualizare a faptului că suntem ceea ce suntem doar în Hristos. Fără Hristos nu putem să fim nici oameni, nici ucenici, nici apostoli. Atât timp cât rămânem în legătură permanentă cu El, suntem umani și ne umanizăm și pe noi și pe ceilalți”, a explicat pr. Vasile Iusco, protopop de Sighet. Exercițiile spirituale pentru preoți se vor relua în primăvara anului 2021.