Un nou webinar MERITO pentru cadrele didactice din Maramureș

0
161

Joi, 15 octombrie, de la ora 17, pe aplicația Zoom și, în direct, pe Facebook, prof. Tatiana Cauni de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, liderul comunității locale MERITO, va organiza, sub umbrela proiectului MERITO și în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Maramureș, un nou webinar MERITO. Moderată de Cosmin Chiriță, managerul proiectului MERITO, întâlnirea virtuală dedicată cadrelor didactice va avea ca temă „MERIT(O) carte – Top 5 cărți despre Educație, învățare, creativitate și adaptare”.
„În cele 90 de minute ale acestei întâlniri, vom face un tur digital prin viitorul învățării, sădind semințe de idei din care, poate, vor rezulta soluții concrete. Cu siguranță, fiecare dintre noi a vibrat la o idee, strategie, plan, surprinse într-o carte recomandată sau descoperită. Cărțile sunt lentile cu ajutorul cărora aducem claritate și lansăm mentalitatea de creștere. Știm că suntem ceea ce învățăm? Ne cunoaștem capacitatea incredibilă de a învăța? Încercăm să aducem educația cât mai aproape de copii, deschizând drumuri spre reușită, doar oferind speranță? E momentul să regândim Educația, activând creativitatea și interacțiunea umană în procesul învățării? Sunt întrebări ale căror răspunsuri se găsesc în cărțile ale căror recenzii vor fi prezentate în întâlnire”, a explicat prof. Tatiana Cauni. Întâlnirea virtuală va avea următoarea structură: Coziana Zaharia, profesoară pentru învățământul primar – „Orhideea și păpădia” – Dr. W. Thomas Boyce; Lucian Oprea, profesor de fizică – „Scânteia creativă” – Agustin Fuentes; Vasilica Găzdac, profesoară pentru învățământul preșcolar – „Născuți pentru a învăța” – Alex Beard; Antoneta Împușcatu, profesoară de științe și director – „Învățare” – Tara Westover; Tatiana Cauni, profesoară de limba și literatura română – „O singură școală pentru toată lumea” – Salman Khan. Webinarul este disponibil gratuit profesorilor, cu participare directă pe Zoom, în limita celor 500 de locuri disponibile („primul venit, primul servit”), exclusiv prin acest formular de înscriere online: https://forms.gle/4ydG6SfEByAEbqvN7, cât și transmis în direct pe eveniment și pe https://www.facebook.com/proiectulmerito. Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor, cu și prin intermediul profesorilor valoroși, ce duc educația de calitate pentru fiecare copil, în fiecare clasă, fiind un proiect al Fundației Romanian Business Leaders.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.