Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

0
92

1 noiembrie. Este prea puțin întâlnit, în uzanțele limbii, a începe un text cu o cifră. Dar această zi – asociată sâmbetei „moșilor de toamnă” – deschide un orizont de semnificații care vine, parcă, în întâmpinarea zilei de întâi care urmează, în decembrie. Moșii și strămoșii noștri își dorm somnul în morminte noi sau în cimitire de mult uitate; ori în locuri neștiute vreodată, ce vor rămâne nedesțelenite, poate, până la Obșteasca Înviere. Odihnind în glia dealurilor cu vii și a câmpiilor cu grâne, bunii și străbunii – mutați, pentru o vreme, în pământ și, nu puțini, pentru veșnicie în ceruri – participă, în mod tainic, la Euharistia săvârșită de cei de azi, expresie plenară a unității neamului, Bisericii și lumii.
Într-o astfel de zi, credincioșii Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare au îm­păr­tășit mângâierea și bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Într-un ales so­bor – din care au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector pentru disciplina Religie în cadrul I.S.J. Maramureș, Pr. Prof. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Pr. Viorel Bud, Pr. Vasile Botiș, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, vrednici preoți slujitori ai Catedralei Episcopale, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, Arhid. Ionuț Todorca, consilier eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul catedralei, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, Arhid. Prof. Drd. Daniel Farcaș, Diacon Drd. Valeriu-Mircea Vana, Diacon Lucian Burnar – Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie pe esplanada catedralei, în prezența numeroșilor credincioși. Un moment aparte al slujbei l-a constituit rugăciunea de pomenire a Înaltpreasfințitului Justinian, Arhiepiscopul Maramureșului şi Sătmarului, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit patru ani. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale, dirijat cu multă pricepere de părintele Arhidiacon Ionuț Pleș, iar tânăra și talentata solistă Maria Mihali a interpretat două minunate pricesne.
În contextul pomenirii celor adormiți, Biserica ne aduce înainte o pericopă aparte, din Evanghelia după Luca (16, 19-31), și anume pe aceea cuprinzând Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. „E o pericopă evanghelică unică, pentru că este singura dată când Mântuitorul vorbește foarte deslușit, foarte clar, despre ce se întâmplă cu sufletul omului după plecarea din această viață”, a arătat, în cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Părinte Iustin. Pe de o parte, Mântuitorul ne arată că dincolo de această viață văzută există o altă viață, există și mai multă viață, viață veșnică. Pe de altă parte, noi trebuie să ne pregătim pentru acea viață încă din viața de aici, „arătând iubirea noastră față de Dumnezeu și prin iubire simetrică față de cei de-aproape ai noștri, față de semenii noștri, față de toți cei strâmtorați, greu îmcercați”.
„Această pericopă este un extraordinar tablou suprarealist al existenței pământești și al vieții de după moarte.” Bogatul avea multe averi, dar săracul avea un nume, o identitate. Era sărac, dar avea un nume, binecuvântat de Dumnezeu. Mântuitorul îi dă un nume și nu orice nume, ci, semnificativ, numele prietenului său drag, Lazăr din Betania, cel pentru care a plâns și pe care l-a înviat din morți. „Acest sărman era și abandonat, nu avea pe nimeni; era și bolnav și flămând și dezbrăcat. Și nimeni nu-l băga în seamă. Era atât de singur, de trist, încât numai câinii îi țineau de urât. Și nu râvnea la felurile de bucate, ci s-ar fi mulțumit să-i dea cineva doar din fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului. Cât de puțin! Ce pretenții mici avea de la viață! Doar fărâmiturile, să nu moară de foame. Dar nimeni nu-i dădea…” Este atât de realist acest tablou, încât nu poate fi uitat, nici eludat. Este tabloul vieții de aici, al vieții pământești. Și, așa cum se întâmplă, totul se încheie la un moment dat. „Și, iată, tragedia! Ce constatăm? Ce ne dezvăluie Mântuitorul? După ce trupul se coboară în țărână, sufletul omului merge, cu toată conștiința lui, cu toată rațiunea lui, cu toată memoria lui, și se prezintă înaintea lui Dumnezeu.” Lazăr a ajuns în sânul lui Avraam, iar bogatul în locul de chin. Și acolo fiind, „avea rațiunea a ceea ce trăiește, conștiința dramei. Simțea în ființa lui, în sufletul lui, un foc nestins, care îl mustra. Avea conștiința erorii pe care a făcut-o, eroarea vieții lui.”
Trebuie spus că „Mântuitorul nu-l culpabilizează pe bogat pentru bogăția lui, ci pentru felul lui de a fi; pentru insensibilitatea lui, pentru nemilostivirea lui, pentru faptul că a avut de toate, dar nu a împărțit cu nimeni ni­mic… Când omul nu are simțămintele firești, pe care Dumnezeu le-a așezat în ființa lui de la Creație, când nu se aseamănă cu Dumnezeu în iubirea de oameni, el devine inuman…”
Acolo fiind bogatul, „și-a adus aminte că Dumnezeu este milostiv și că Sfinții și oamenii bineplăcuți lui Dumnezeu sunt milostivi. Și a început să se roage, el, care poate nu se rugase niciodată”. Dar Avraam îi arată că-i desparte o „prăpastie mare”. „Ce prăpastie poate fi prăpastia aceea? Prăpas­tia lipsei de iubire, care creează falia dintre oameni în timpul vieții. În timpul existenței noastre se creează acea prăpas­tie. Și ce este între lumea civilizată și lumea care trăiește la nivel de subzistență, care moare de foame, de sete, de frig? Ce este?! O falie înspăimântătoare. Iar noi, creștinii din Europa civilizată, din lumea civilizată, trebuie să ne facem un proces de conștiință. Căci suntem niște creștini de confort. Atenționările pericopei de azi ni se adresează. Sunt pentru noi, pentru poporul lui Dumnezeu, pentru creștini, pentru umanitate. Lazăr stă mereu la poarta noastră; el continuă să trăiască printre noi.”
La final, a fost sfințită o frumoasă icoană a Sfintei Împărătese Elena, ocrotitoarea pelerinilor, icoană care va însoți călătoriile Agenției „Pelerinul creștin” a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. De asemenea, a fost binecuvântată ultima achiziție a agenției coordonate de părintele diacon Valeriu Vana, și anume un autocar „Setra”.
O duminică senină, unind în strălucire scânteierile de aici cu luminile de Sus.
C. B. Roatiş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.