Devastată de furtunile din 17 septembrie 2017, Biserica de lemn “Sfântul Nicolae” din Costeni a intrat într-un amplu proces de reabilitare.
Lucrările sunt cuprinse în cadrul proiectului de intervenții de urgență finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice-sesiunea mai-iulie 2020. Parohia Ortodoxă Română Costeni a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Consiliului Județean Maramureș, prin specialiștii Direcției Arhitect Șef pentru accesarea finanțării și implementarea proiectului de restaurare. Valoarea totală a proiectului este 260.000 lei. (o.m.)



























