Pledoarie pentru doamna Anisie

0
52

De la declanșarea pandemiei, ministrul Educației se află sub asediu. Acuzații nefondate și vorbe grele vin din toate părțile. Autorii lor, cu bună știință, ignoră un principiu esențial. Pentru a reduce efectele negative ale stărilor de anormalitate, autoritățile recurg la soluții provizorii. Cu consecințe colaterale și negative ce pot fi anticipate, dar nu evitate. De la început se știa că lecțiile online vor compromite calitatea educației. O confirmă elevii, cadrele didactice și părinții. Din cauza centralizării sistemului la nivel decizional, doamna Anisie este victima propriilor decizii. În spațiul public, este percepută ca o persoană care decide de una singură. Închide școli, hotărăște forma de organizare a lecțiilor și, în numele milioanelor de școlari, stabilește priorită­țile. Ce este mai important: calitatea educației sau sănătatea școlarilor? Normal era ca dreptul de a decide și asumarea responsabilității să revină autorităților locale: DSP, ISU, ISJ și conducerilor de școli. În teritoriu, soarta școlilor trebuie hotărâtă de instituții abilitate, nu de ministru. Deși urmăresc cu atenție evoluția evenimentelor, nu am dedus că ISJ a gândit ceva concret pentru școlile din județ. Eșecul binomului tabletă – elev nu se datorează ministrului. Ce vină are că în România trăiesc comunități demne de Evul Mediu? Probabil că acolo școlarii au tablete, dar localitatea nu are curent electric. Unii le au pe amândouă, dar lipsește sau nu merge internetul. Alții beneficiază de toate, însă profesorii nu știu să lucreze online. Cum mecanismul achizițiilor publice este sufocat de birocrație, era de așteptat ca tabletele să întârzie sau să nu ajungă deloc în mâna școlarilor. Nu sunt adeptul speculațiilor, însă numirea la MEC a unui ministru provenit din preuniversitar e o premieră. De ce Orban nu a recurs la serviciile unui cadru universitar în fruntea unui minister copleșit de probleme nu știm. La fel nu se știe de ce la vremea respectivă decizia premierului a fost trecută cu vederea de lumea școlii, de asociațiile de părinți etc și bineînțeles de presă. Nimeni nu a pus la îndoială lipsa de experiență a unei femei tinere, profesionalismul, dar mai ales încrederea de care are nevoie un ministru. Oare să fi ajuns educația într-un declin iremediabil, încât să nu mai conteze cine este ministru? Din câteva argumente ce țin de contextul actual al organizării Educației, rezultă că Orban a procedat corect. Autonomia învăță­mâ­n­tului superior, devenit mic stat în cadrul întregului sistem, pe ministru îl absolvă de orice grijă. Nu-i putem cere doamnei să rezolve probleme pe care foștii miniștri, mari universitari, nu le-au rezolvat în condiții normale. În pandemie, un atac frontal, de conținut, asupra liniei defensive și conservatoare a Educației este imposibil de conceput. Doamna ministru vorbește cu patimă și convingere despre intenția de organizare a învăță­mân­tului interdisciplinar, revizuirea programelor școlare și a planurilor cadru. Măcar vorbește, universitarii nu au făcut nici atât. Drumul spre parlamentare fiind deschis, doamna Anisie are mari șanse să scape de necazuri și responsabilități. Viața de parlamentar e dulce, frumoasă, liniștită și nu se compară cu cea de ministru.
prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.