Peste 100 milioane lei pentru gazoductul din Maramureșul istoric

0
93

Lucrările la viitoarea magistrală de gaz, care va alimenta locuitorii Maramureșului istoric, de la Sighet și până la Borșa, vor costa mai bine de 100 milioane lei.
Execuția proiectului a fost scoasă deja la licitație, aceasta urmând a se încheia în luna ianuarie a anului viitor. Dacă totul decurge bine, cetățenii din Sighet, Vișeu și Borșa pot avea gaze naturale din rețeaua centralizată încă din iarna următoare.
„Un vis al locuitorilor din Maramureșul istoric este tot mai aproape de materializare și probabil că aceasta este ultima iarnă în care borșenii se mai încălzesc cu lemne. Anunțul de participare pentru execuția lucrărilor la Conducta de transport gaze naturale pe direcția Sighetu Marmației – Vișeu de Sus – Borșa a fost publicat pe SEAP (pagina de licitații publice). Este o licitație deschisă la care se va ține cont de cel mai bun raport calitate – preț pentru lucrări în valoare de 102.099.341 lei, iar data limită de depunere este 22.01.2021. Până cel târziu în luna iunie a anului viitor va fi aleasă și firma care va executa lucrările” – a precizat Ion Sorin Timiș, primarul din Borșa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.