Vocea MERITO

0
40

Toată această perioadă de învățare online a adus la pachet și posibilitatea de a comunica mult mai ușor cu profesori și elevi din țara întreagă. Un concept utilizat mult în Comunitatea MERITO este cel de COLABORARE. Din păcate, noi, profesorii, foarte greu apelăm la acesta, din motive uneori chiar neînțelese. În cele aproape 10 luni de educație online, am avut câteva ore ținute în colaborare cu profesori din țară: Craiova, Cluj, Bistrița, Sălaj, Tulcea, dar și cu invitați din India și Singapore (profesori). În aceste ore, am abordat subiecte diverse, de la ore de literatură la Ziua Națională a României, Ziua Culturii Naționale, dirigenție, extracurriculare sau cum se predă/ învață în alte țări. Cei mai câștigați din toate aceste experiențe au fost, în primul rând, adolescenții și, apoi, noi. Cred că mi-ar plăcea să păstrez acest tip de oră și după ce se vor liniști lucrurile, cu această situație mai greu de gestionat. Cred că este interesant de ambele părți să cunoaștem oameni, să abordăm situații inedite, să preluăm unii de la alții lucrurile care merg bine în clasele noastre. (prof. Tatiana Cauni, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – laureat MERITO)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.