Din stratul mumelor

0
67

Pe vremea când încă nu venise primăvara, primisem de la prietenul și poetul de excepție, Vasile Morar, o carte semnată de Elvira Morar. Am fost curios de numele autoarei, și îmi reproșam că nu o cunosc, nu am știre de asemenea semnătură din Chelința Ulmeniului. Întorc cartea și dintr-o fotografie mă privește, pe furiș, o femeie care citește ziarul. Tresar și mă liniștește gândul că eu o cunosc. Cu ani în urmă, dimpreună cu doamna Viorica și cu Vasile, am trecut Someșul într-o luntre care mi-a rămas parabolă lirică. Mama Viruca, numele de alint al autoarei, ne-a primit în casă și ne-a ospătat după legea pământului. Mama Viruca este mama poetului care mi-a trimis cartea. Ea avea obiceiul să adune de prin preajmă versurile horilor care i-au luminat viața. Și au fost multe și frumoase prin cuvânt. Era averea ei de suflet și simțire. Era moștenirea lăsată de înaintași.
Le-a păstrat cu sfințenie, iar când a fost nevoie, a mai adăugat câte ceva din bucuria sufletului ei. A avut noroc să-i fie aproape fiul Vasile, care a simțit nevoia să scrie ce aude de la mama. Și a ieșit o carte de aur a unui suflet deosebit. Titlul ei, „Ce țî rândulit” (Editura Rotipo, 2020), păstrează tocmai resortul limbii noastre din case, de la joc, de la lucrul câmpului, de la nunți și botezuri, ori cuvintele de pe ultimul drum. Fiul Vasile, un bun observator al poeziei celor mulți, decupează simțiri profunde ale oamenilor care nu au făcut umbră pământului. Ci au semănat nu numai grâu, ci și sunete de gând, care aveau menirea să înfrumusețeze lumea. Lumea de pe dealuri și văi. Cartea face parte din diamantele ființei umane, din mirarea nobilă a oamenilor de pe aceste locuri.
Îngrijitorul cărții, un bun cunoscător al versului popular, cum ziceam, exclamă: „Atâtea minunății ne înconjoară! Nu vă lăsați, oameni buni, sufletul să se golească de frumusețe, de trăire, de Dumnezeire. Căutați-le în firul de iarbă, în floarea de mătrăgună, în mugurul amar al plopului.” Mama lui Vasile a iubit totul. Prin poezia populară știa să arate semenilor din câte părți se compune sufletul omului. Spune fiul că femeile din sat o căutau deoarece mama știa multe, având pricepere și la îmbrăcarea pomului de Crăciun. Casa ardea de frumusețe. Peste an, pe pânzele femeilor din sat creșteau toate florile desenate de mama Viruca. Dar ea avea o legătură specială cu cuvintele vechi. Cu simțirea profundă a omului de aproape. Constatarea fiului este un semnal de alarmă pentru vremea asta. Scrie fiul: „Oricum, sunt sigur că mama este ultima de la noi din sat care a iubit poezia populară cu toată ființa ei, regăsindu-se în ea, înmagazinând-o în memoria ei fără tihnă. Norocul a făcut să nu o las să ducă comoara cu ea. Mulțumesc, mamă! O dau acum mai departe nurorii mele, interpreta de muzică populară, Ioana Pricop. Va ști ea ce are de făcut…”.
Pentru mine, cartea are o valoare în plus. Crescând și eu în miezul poeziei populare mi-a fost dat să aflu în cartea de față versuri știute de mine din pruncie. Erau în repertoriul mamei mele. Când am citit unele versuri am văzut-o pe mama horind, cu alte femei, coborând de la stâna din Valea Mătrăgunii. Era tânără și frumoasă, ca orice mamă. Splendidă legătură, prin simțire și cuvânt, între Someș și Mara. Pildele sunt la îndemână. Un cercetător are un teren de manifestare comparatist. Eu le-am găsit. Și am devenit mai învățat cu hore. „Câte mama mi le-o spus/ Tăte la spate le-am pus/ Și la tăte am ajuns/”. O faptă măreață, poete! Că surceaua nu sare departe de tăietor. O lecție de iubire a poeziei populare, o înțelegere a stratului mumelor. Da, două mame care știau aceleași lucruri fără să se cunoască. Multe se pot înțelege din această armonie de cuvinte. Numai stratul mumelor le poate limpezi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.