Fotbal Comuna Recea, performera etapei 20

0
87

Performera etapei 20 din Liga 2, penultima din sezonul regulat, este fără îndoială ACS Fotbal Comuna Recea, maramureșenii administrând scorul etapei celor de la CSM Reșița, 6-0.
Deznodământ care a produs demisia tehnicianului Alin Minteuan, care a renunțat la banca tehnică a formației din Valea Domanului, reșițenii fiind fără victorie în anul 2021. De partea cealaltă, formația antrenată de Florin Fabian continuă seria pozitivă a anului în curs, serie care menține gruparea maramureșeană pe poziția 13. În ultima etapă a sezonului regulat Comuna Recea se va deplasa pe Bega, pentru duelul cu Ripensia Timișoara, cu scopul de a contabiliza un nou rezultat pozitiv și de a aborda play-out-ul cu un punctaj cât mai consistent.
Bătălia cea mare va fi, însă, pentru cele șase locuri de play-off, și după etapa 20 în cursă rămânând aceleași 11 echipe. Pentru a evita orice fel de suspiciuni, FRF a modificat ziua și ora de începere a jocurilor, toate partidele urmând să aibă loc duminică, de la ora 15.00. Patru meciuri cheie din ultima etapă vor fi televizate, în fiecare fiind implicate cu șanse la play-off, unele dintre ele având meci direct.
Rezultatele etapei 20: CSM Slatina – Ripensia Timișoara 0-1; ACS Fotbal Comuna Recea – CSM Reșița 6-0; Aerostar Bacău – Concordia Chiajna 0-1; SCM Gloria Buzău – Pandurii Târgu Jiu 1-1; Unirea Slobozia – Metaloglobus București 0-1; Petrolul Ploiești – CS Mioveni 0-1; Rapid București – Dunărea Călărași 4-0; Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-0; Universitatea Craiova 1948 – Farul Constanța 0-0. ASU Politehnica Timișoara și FC Universitatea Cluj-Napoca au stat.


Ultima etapă a sezonului regulat (duminică, 28 martie, ora 15.00): Metaloglobus București – Rapid București (Digi Sport 1, Telekom Sport și Look Sport); Pandurii Târgu Jiu – Unirea Slobozia; Concordia Chiajna – ASU Politehnica Timișoara (Digi Sport 4, Telekom Sport și Look Sport); CS Mioveni – Aerostar Bacău; FC Universitatea Cluj-Napoca – Petrolul Ploiești (Digi Sport 2, Telekom Sport și Look Sport); CSM Reșița – Uiniversitatea Craiova 1948; Ripensia Timișoara – ACS Fotbal Comuna Recea; AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Slatina; Dunărea Călărași – Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Digi Sport 3, Telekom Sport și Look Sport); SCM Gloria Buzău și Farul Constanța stau.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.