Poetul și Cosmonautul

0
73

Astăzi, 31 martie, poetul Nichita Stănescu ar fi împlinit 88 de ani. Unii se întreabă: de ce scriu despre acest meșter al Limbii Române? Scriu, în primul rând, deoarece a fost unul dintre marile spirite contemporane care a polenizat Maramureșul cu fascinația luminii din Lună. Cred că orice pământ, chiar și cel al Maramureșului istoric, are nevoie de binecuvântarea unui astru. Care, la rândul lui, face parte din Univers. Nichita a fost creator de univers liric, care-i poartă numele. La rândul lui, a fost atras de lumea de dincolo de lumea pământeană. De aceea a scris, cu o emoție cosmică, despre alunizarea celor trei americani: Armstrong, Aldrin și Collins. În noaptea aceea de neuitat, Nichita a stat în fața televizorului socotind că s-au tipărit, în el, literele unui nou alfabet. Totul a fost scriere, totul a fost vorbire sau gândire scrisă.
„Evoluția științei – credea Poetul – din acest punct de vedere este evoluția alfabetului și a celor care sunt în stare să dezlege alfabeturi evoluate. Peste tot numai cuvinte. Un bulgăr de țărână lunară poate fi o întreagă frază pentru cel care este în stare să o citească. Un sac de țărână lunară este o carte. Salturile frumoase ale cosmonauților pe Lună, recreații intense ale curajului, pregătesc lectura următoare, intensa și îndelung așteptata lectură următoare. ”L-am văzut eu, pe Nichita, în câteva rânduri, impresionat de cuvintele lui Armstrong când a pus piciorul pe Lună: „E un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire.” Cineva l-a întrebat pe Poet: „Și voi, poeții, o să mai cântați acum Luna, ce-o să mai faceți voi ăștia, după ce Luna va fi populată de oameni?” Nichita a răspuns calm că „întotdeauna munții vor fi motiv poetic, precum marea. Cu cât munții și marea vor avea mai mulți oameni, cu atât devin un motiv poetic mai profund. Așa că Luna, cu oameni pe ea, este infinit mai romantică și mai profundă decât piatra Lunii stearpă.”
Această emoție cosmică l-a apropiat și de Cosmonautul Dumitru Prunariu. Când am petrecut două zile la Baia Mare, cu primul și singurul Cosmonaut român, am adus vorba despre Poet. Totul a plecat de la o fotografie, dăruită mie de maestrul Vasile Blendea, în care Poetul stă rezemat de Cosmonaut. Dumitru Prunariu, într-un dialog la Baia Mare, fiind invitat de scriitorul Augustin Buzura, mi-a deslușit enigma fotografiei. A ajuns, dimpreună cu Al. Stark, să-l viziteze pe Nichita Stănescu. În momentul în care au ajuns la Poet acasă el era cu piciorul în ghips. Mi-a mărturisit și impresia care i-a lăsat-o Nichita: „Ce m-a frapat a fost faptul că avea o casă amenajată destul de simplu, românește. Impresia pe care mi-a făcut-o a fost a unui om extrem de deschis, de sincer. A unui om care trăiește momentul, trăiește cu patimă fiecare secundă din realitate. Și o trăiește prin poezia lui.”
Așa s-a închegat o mare prietenie între Poet și Cosmonaut. Nichita a scris multe rânduri despre omul din Cosmos. Iată o secvență: „Dumitru Prunariu este aproape un copil frumos ca însăși tinerețea, curat cum este curată carnea unui măr. A venit deunăzi la mine să mă vadă, când zăceam bolnav în pat. Și am rămas surprins să văd cum un erou național poate fi atât de gingaș, atât de modest, de cordial, de savant și de copilăros, totuși. Nu știu cum or fi eroii altor țări în genere, dar ai noștri, fie cei din timp de război, fie cei din timp de pace au ceva din Făt-Frumos în ei.” Iată, anul acesta se împlinesc patru decenii de când românul Dumitru Prunariu a zburat în Cosmos și 88 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu. Care a polenizat Maramureșul cu măiestrite cuvinte.
Închei cu imaginea Cosmonautului, care pleca din gara Baia Mare cu trenul. Acolo, pe o bancă, am încheiat interviul cu el. Despre relația Cosmonautului cu Maramureșul mi-a spus: „În Maramureș am fost de câteva ori. Este un loc extrem de plăcut. Relația mea este de suflet. Știam Maramureșul bine. Când eram în Cosmos mă uitam cu drag la el. Dar Maramureșul se vede mult mai clar de pe pământ.” De neuitat este momentul când eu îl salutam de pe peron, iar Cosmonautul mă saluta de la fereastra vagonului. Ca doi pământeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.