Proiect ANAF • Înregistrarea în Spațiul Privat Virtual devine obligatorie

0
35

Înregistrarea în SPV va fi obligatorie pentru persoanele juridice, PFA-uri și persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală, precum și pentru operatorii economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale – potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică.
Înregistrarea în Spațiul Privat Virtual va fi obligatorie pentru:
• persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică
• pentru persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent într-una din formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale
• operatorii economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale.
În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

Și PatrimVen devine obligatoriu

Autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public sunt obligate să se înroleze în sistemul informatic PatrimVen – potrivit proiectului de OUG.
În prezent, înrolarea în SPV este opțională pentru contribuabili și din acest motiv puțini (NR: doar 5%) și-au făcut cont în SPV – explică MFP.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.