Clasare pe podium! Herning-Ikast Handbold – CS Minaur Baia Mare 31-33 (19-16)

0
35

Medalii de bronz pentru fetele de la CS Minaur, care au dispus în finala mică de danezele de la Herning-Ikast Handbold cu scorul de 33-31 (16-19), după o parte secundă mult mai convingătoare. Rezultatul și performanța sunt cu atât mai îmbucurătoare cu cât elevele lui Costică Buceschi au fost conduse pe aproape întreaga durată a finalei meci, adjudecată în cele din urmă de echipa noastră.
Toată lumea și-ar fi dorit cucerirea trofeului, suntem convinși, ecuație care ne-ar fi trimis în sezonul următor al Ligii Campionilor, însă atât s-a putut la acest moment, jucătoarele și colectivul tehnic fiind de admirat pentru lupta și munca depuse în detrimentul unor adversari cu un handbal mult mai dezvoltat. Am spus-o și în semifinala cu Nantes, ne repetăm și acum, probabil că parcursul ar fi fost cu totul altfel în condițiile în care Jelena Lavko ar fi fost aptă, jucătoare care putea aduce un plus enorm la linia de 9 metri.
Finala mică s-a derulat pentru Minaur ca meciul din ziua precedentă, cu adversarul la cârma partidei încă de la început și cu băimărencele încă afectate după ratarea calificării. Ikast a condus în prima parte la diferențe nu foarte mari – 4-7 (9), 10-13 (21), însă aceasta a ajuns la cinci lungimi în finalul ei, 19-14 (28). Două goluri consecutive marcate de băimărence au readus distanța la trei goluri, 16-19, una de altfel surmontabilă.
Repriza secundă debutează perfect pentru echipa noastră, care reduce ecartul la o singură lungime, 18-19 (33), dar danezele replică imediat și se desprind la patru goluri, 18-22 (36). Alergăm din nou pentru a recupera și după o perioadă cu Herning în avantaj, cel mult la trei goluri, Minaur izbutește egalarea în minutul 52 – 27-27. Gestionăm mult mai bine finalul acestui meci și ne ducem la două goluri – 29-31 (54), avantaj pe care-l vom păstra până la ultima fază, când Minaur se va impune cu 31-33, scor care va consfinți adjudecarea prezenței pe ultimul loc de pe podium.

• Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. • Arbitri: Malgorzata Lidacka / Urszula Lesiak (Polonia). Delegați EHF: Liudmila Bodnieva (Rusia) și Tatjana Medved (Serbia). • Aruncări de la 7 m: 1-5 (transformate: 1-3; a ratat Araujo 2). Minute de eliminare: 2-6.

• Herning-Ikast: Ryde (6 intervenții, a apărat și un 7 m), Englert (3 intervenții) – Johansen 6, Bakkerud 5, Fauske 5 (1 din 7 m), Brandt 4, Kristensen 4, Moeller 3, Sando 1, Petersen 1, Skogrand 1, Norgaard 1, Johannsen, Simonsen, Romer, Scaglione. Antrenori: Casper Christensen, Anders Cramer Friis.
• CS Minaur Baia Mare: Idehn (12 intervenții, a marcat un gol), Enache – Kovacevic 11, Tănasie 6, Blohm 4, Cioca 4 (2 din 7 m), Araujo 2, A. Popa 2, Laslo 1, Fujita 1, Burlachenko 1, De Souza, Seraficeanu, Polocoșer, Borș, Tecar. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.

Trofeul EHF European League a revenit echipei franceze Nantes Atlantique Handball, grupare considerată cu ultima șansă la cucerirea trofeului, care a dispus în finala mare de gruparea maghiară Siofok KC cu 36-31.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.