🕮 Lecții de învățat 🕮 România – prima în UE la cazurile de tuberculoză

0
82

Tuberculoza este una dintre cele mai vechi boli cu care s-a confruntat omenirea și, din păcate, nu a fost eradicată nici până acum. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, anual, o treime din populația globului este infectată, estimarea fiind de circa 49 de noi îmbolnăviri și 7 decese la fiecare oră. În România, tuberculoza este clasificată ca fiind cea mai frecventă boală infecțioasă cu potențial letal. Tuberculoza a reprezentat mult timp o problemă de sănătate publică, fiind în secolul XIX responsabilă pentru unul din trei decese din Europa.
Gilda Popescu, managerul Programului Național de Control al Tuberculozei, spune că România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește cazurile de tuberculoză, cu o incidență de 74,6 cazuri la suta de mii de locuitori, o valoare de 4,5 ori mai mare decât cea înregistrată la nivelul UE. Anual, sunt diagnosticate în România peste 500 de cazuri de tuberculoză rezistentă la tratament. De luat în seamă este numărul cazurilor de tuberculoză; acum mai mare decât al celor înregistrate pe vremea comunismului.
Această boală are și mit și realitate. Se crede că TBC-ul este boala sărăciei și mizeriei. Adică a populației defavorizate. Realitatea: atâta vreme cât există surse, riscul să te îmbolnăvești este același pentru toată lumea. Rezistența la bacil depinde și de imunitatea organismului, de factorii de stres, de alte cauze. De aceea, informarea și educarea populației sunt deosebit de importante în lupta privind epidemia globală de tuberculoză. Oamenii trebuie să știe că boala există și mai ales să știe ce au de făcut dacă au venit în contact cu cineva bolnav.
Vaccinul împotriva TBC se numește BCG și face parte din schema de vaccinuri obligatorii propusă de Ministerul Sănătății.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.