Exponatele săptămânii la Istorie: pahar de sticlă pictată şi vas celtic pentru gătit

0
14

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a pregătit pentru vizitare sub genericul „Exponatele săptămânii”, pahar de sticlă pictată şi vas celtic pentru gătit. Aceste obiecte de patrimoniu se pot vizualiza până duminică 16 mai, la sediul muzeului, str. Monetăriei 1-3 din Baia Mare.
Pahar de sticlă pictată
Exponatul acestei săptămâni este un produs de menaj de o calitate superioară, un pahar pictat, efectele decorative ale acestuia fiind deosebit de aspectuoase, de mare rafinament, specifice secesionismului. Paharul prezintă motive florale extrem de complexe, pictate cu auriu, culoare ce se regăseşte şi într-o bandă de la buza paharului, încadrate de chenare albe şi un fond verde. Pentru pictarea paharului au fost folosiţi coloranţi minerali amestecaţi cu terebentină pe o placă de sticlă sau aluminiu. În prealabil, sticla a fost degresată cu alcool, a informat dr. Ioan Botiş, muzeograf.
Vas celtic pentru gătit descoperit la Ciumeşti
Descoperirea cimitirului de la Ciumeşti, punctul “Grajdurile C.A.P.”, datează din anii 60 ai secolului trecut. Cercetările arheologice au fost coordonate de Mircea Rusu de la Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj Napoca. Din inventarul celor 35 de morminte celtice identificate şi cercetate aici, este de remarcat un vas cu grafit în pastă, fiind descoperit un singur exemplar în toată necropola. Vasul, păstrat azi la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, are o formă de butoiaş cu pereţii umflaţi în apropierea buzei, a punctat dr. Marius Ardeleanu, muzeograf. Detalii găsiţi pe pagina de facebook a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.