Horile din astă lume

0
571

De o vreme încoace, mă încearcă serioase gânduri în legătură cu cântecul maramureșean. Încotro merge, dar mai ales de ce i se uită matca? La această întrebare retorică, evident, doar eu pot să răspund. În lumea aceasta, întoarsă pe dos, rădăcinile nu mai sunt pivotante, ci îmbracă forma unei iederi înșelătoare. Doresc a spune că producția cântecului nostru popular, însușit de generațiile actuale, oscilează între înțelegere și mirare. Scriu despre această avere a sufletului maramureșean, ca unul care am crescut în fabuloasa lui încântare. Și încurajarea de a trăi profund. Și acum, când o ascult pe Victoria Darvai, printre primele interprete valoroase din Maramureș, am sentimentul trăirii rândurilor de oameni. Sau miracolul firesc al cântecului maramureșean, pe numele lui, Frații Petreuș.
Acum, sunt multe posturi de televiziune, care, nu de puține ori, practică o proastă cântare a României. Mă uit și nu știu unde să fug de acasă. Când doresc să nu-mi pierd simțirea profundă pentru horile din Maramureș, mă refugiez sub acoperișul horilor din astă lume, ale celebrului Grup „Iza”, condus de Ioan Pop. De câte ori trec prin preajma casei lor din Hoteni, am sentimentul că lumea asta nu-i gătată. Că ating cu sufletul un început al vieții mele, când am învățat cântecul de la păsări. Apoi de la feciorii, ori fetele din sat. Sau de la femeile și bărbații care își măsurau bucuria sufletească pe carâmbul stânii. Doamne, ce hori! Așa, în casa lui Ioan Pop, din Hoteni, m-am regăsit prin acele hori cosmice.
Dimpreună cu soția lui Anuța, au găzduit neuitate și profunde dezbateri despre horile maramureșene. Aici l-am întâlnit, și ascultat, pe marele violonist Șherban Lupu, unul dintre cei mai însemnați interpreți din lume ai muzicii lui George Enescu. Profesor emerit la universități americane, cu o strălucită carieră pe scenele internaționale, a venit la Hoteni și a cântat alături de Ioan Pop și Grupul „Iza”. Atunci mi-am dat seama de forța cântecului de pe văile noastre. Iar prietenul Ioan Pop a avut intuiții de mare izbândă. Nu uit nici de Lucy Castle. Aici a poposit și echipa publicistică de la Formula AS. Într-un recent număr, al longevivei reviste, Ioan Pop acordă un interviu care m-a liniștit, mi-a răspuns la întrebările mele despre soarta cântecului maramureșean în vremea ce-o trăim. Dar și despre port și obiceiurile care nu s-au stins.
Spune Ioan Pop: „Din fericire, muzica populară tradițională încă se cântă, se cere și la nunți, la petreceri. Din fericire, oamenii Maramureșului n-au renunțat la folclorul tradițional. Au fost, la un moment dat, ceva influențe, care ne făcuseră să credem că se va pierde tradiția, că se va duce totul pe râpă, dar de la o vreme a prins așa un avânt, un entuziasm de a arăta că tradiția nu moare. Toată lumea își face costume tradiționale, haine țărănești, se îmbracă și mai mult ca înainte, în port popular.” Această părere mă liniștește, mai ales că vine din partea unui om care trăiește înlăuntrul fenomenului și pentru cântecul autentic maramureșean. Într-un fel neîntrecut. Când spune: „Este o revenire spectaculoasă la tradiție!” am sentimentul că am rămas în urmă cu buna cunoaștere din teritoriu.
Ca unul care a petrecut mult printre maramureșenii din străinătate ne aduce imagini demne de luat în seamă. Iată o mărturisire: „Pentru ei e o adevărată mândrie să se îmbrace în costum popular. Duminica și în sărbători, îi vezi peste tot îmbrăcați în port popular, de zici că ești acasă, în Maramureș. La Bolzano, în nordul Italiei, unde este o mare comunitate de maramureșeni, toți merg la biserică îmbrăcați de sărbătoare, în costumele noastre tradiționale. Și oricâtă restricție a fost anul trecut în Europa, maramureșenii noștri tot au venit acasă, să-și țină nunțile și botezurile, după tradiție.” Omul nostru din Hoteni ne dă informații care nu figurează în sumarul unor instituții de statistică. Ne spune: „În străinătate există comunități întregi de maramureșeni. Numai din Săliștea de Sus sunt la Londra cam 700 de sălișteni.”
Cu luciditate privește spre ziua de mâine, când nu vor mai fi țărani, așa cum i-am cunoscut prin satele noastre. Că sunt pe cale de ducă. Dar nu cred că satele se vor depopula în așa măsură încât să dispară. Ci se vor înlocui, cum s-a întâmplat cu caii și au venit tractoarele. Când vezi cum se schimbă atâtea lucruri în lume, nu poți să stai pe loc, zice Ioan, că e greu să vezi cum pleacă viața de pe ulița ta. De asemenea martori am nevoie ca să-mi explice cum se vede viața din șatra casei lor. Ioan Pop și Grupul „Iza” știu care-s horile din astă lume. De aceea le ascult, să mă vindece de supărare. Și nu uit distihul din repertoriul celebrului Grup: „Care frunză ptică jos/ Nu mai urcă unde-a fost.” Mulțam, Ioane, pentru sfaturile bune!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.