Începe relaxarea, dar pandemia nu s-a terminat. Toți am avut de suferit, dar copiii cel mai mult. Ei au devenit anxioși în timpul pandemiei pentru că, la fel ca adulții, au nevoie de contact uman, de joacă, de râs, de mișcare, de activități pe care înainte de pandemie le făceau împreună cu prietenii sau cu colegii. Primele și cele mai rele semne sunt anxietatea și depresia. Studiile arată că mai mult de opt din zece copii au înregistrat o creștere a emoțiilor negative.
Au dispărut activități pe care copiii le făceau, s-a diminuat sau a chiar dispărut nevoia de apartenență a copilului la un grup și încet încet s-a insinuat frica și anxietatea. Vorbim despre copii, dar privim copiii în relație directă cu părinții. Fiindcă prima tendință a oricărui părinte este să-l ferească pe copil de evenimentele care o produc.
Conform vârstei lor, copiii trebuie să înțeleagă de ce au fost necesare izolarea sau purtarea măștii, să înțeleagă ce are el însuși de făcut pentru a ajuta la oprirea acestui virus. Evitarea răspunsurilor doar îi accentuează anxietatea. Dar, din păcate, mulți părinți sunt mai anxioși decât copiii. Ei trebuie, la rândul lor, să-și stăpânească propria anxietate atunci când sunt în preajma celor mici.
Copiii preiau extrem de ușor emoțiile celor mari și le amplifică. Deseori copilul este privit ca un adult în miniatură, dar el se apără mult mai greu de stres, mai ales dacă este lipsit de sprijinul părinților. Legăturile cu părinții și cu ceilalți copii sunt esențiale pentru echilibrul său psihoemoțional.
Nu există, însă, terapie mai bună decât prezența unui părinte liniștit și încrezător lângă copilul său.
