Pensiile, obsesia noastră

0
54

De o vreme, țin în mine o revoltă tăcută, pe care am tot amânat-o. Este vorba despre repetiția obositoare, enervantă, a problemei pensiilor. De câțiva ani, fiecare ministru a ieșit la tablă, în fața națiunii, pentru a scrie calcule citite de pe hârtie. Cei care au ocupat portofoliul Muncii au îmbrobodit vreo cinci milioane de români cu chestii și socoteli. Cea mai activă a fost Olguța Vasilescu, care, cu scris caligrafic, a epuizat tabla națiunii. Apoi a venit domnul Budăi, cu un scris mai grăbit, și se juca cu visul pensionarilor. Între două bătălii politice au dat seniorilor țării procentul știut. Adică 14 la sută. Asta a fost demult. S-a dat și la săraci și la bogați. Cei cu portofelul plin nu au suflat o vorbă. Nici măcar de mulțumire. Cei care au primit un vârf de cuțit de miere, de obicei tac. Unii mai strigă prin fața unor instituții, de la care așteaptă dreptate.
Se întorc acasă așa cum au mers. Adică dezamăgiți, unii sprijiniți în bastoane, spunând povestea adevărată că au contribuit, o viață, la sănătatea acestei țări. Am ajuns în vremea în care parabola înțelepților nu este luată în seamă. Ba este pusă la îndoială, dacă nu chiar sfidată.
Ne aducem aminte că la venirea pandemiei, primii vizați au fost bătrânii. Nu să fie neapărat ocrotiți, după regula respectului pentru vârstă, ci erau proiectați într-o nebuloasă a existenței. Au sărit în apărare oameni cu echilibru sufletesc prin istorie și s-a mai domolit viziunea. De unde a pornit mișcarea, a rămas o enigmă. Dar a fost! Eu am simțit vântul, am scris despre el cu mirare, la timpul potrivit. Apoi a venit o doamnă ministru, care avea același caiet, aceeași cretă, numai tabla era mai mare. Așa au încăput pe ea mai multe calcule, puse sub semnul reformei. Este cuvîntul cel mai greu de deslușit pentru noi, oamenii de rând. Știu că sunt două feluri de dureri: o durere care doare și o durere care schimbă. Noi la care suntem arondați? Doamna ministru ne-a lăsat povestea pe tablă și a plecat în Parlament. A venit o altă doamnă ministru, care, până acum, nu a ieșit la tabla națiunii. Vorbește mai rar, esopic, fluturând evantaiul schimbării. Care schimbare? Un fel de prefacere a durerii în cântec. Ce lume alegorică! Doamna ministru Turcan, care nu a ieșit la tabla națiunii, fixează termene pentru creșterea pensiilor.
Un alt exercițu al amăgirii. Apare premierul cu mască și șapcă, și, într-un discurs mai greu de înțeles, spune tranșant: anul acesta nici o indexare! Nici anul viitor. Ce să mai înțelegem? Guvernul Cîțu, cred eu, s-a atins de ceea ce nu trebuia, și anume de pensii. Pe care le-a înghețat fără remușcare. Adică și-a început mandatul fără să-și respecte propriul program de guvernare. Care prevede indexarea anuală cu procentul inflației. Mai ales că polarizarea pensiilor este dureros de mare. Nici mult invocatul principiu al contributivității nu salvează sărăcia unor pensionari. O sărăcie care este instruită cu răbdare. Legea vehiculată nu permite recurgerea la haiducie. Adică să se ia de la bogați și să se dea la săraci. De amintit proverbul de pe la noi: cum ți-ai așternut o viață, așa dormi la pensie; numai că nu în toate cazurile este și dreaptă spusa. Așa ne-au introdus în vocabularul cotidian un cuvînt cu parfum înșelă­tor: recalcularea!
Mai ieri, fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, declara: „Pensiile nu vor scădea; în cazul în care s-ar ajunge la un rezultat mai mic, decât primește persoana în acest moment, omul va rămâne cu pensia în plata de acum.” Să punem textul după icoană, că nu se știe ce calcule se vor face. Oricum, să nu ne așteptăm că se va întâmpla ceva anul acesta în privința pensiilor. Promisiunile lor se lovesc de un munte de sare. Nu sunt bani, și gata! Eu nu mă împac cu metoda afișelor din campania electorală, iar după ce se văd cu sacii în căruță schimbă foaia. Se iau măsuri disperate pentru a face rost de bani. Se fac împrumuturi cărora nu le știm rostul. Se macină tema sporurilor extravagante din sectorul bugetar. Tăieri camuflate, tăieri pentru a aduna bani pentru pensii. Vorba vine.
Nici nu am amintit despre starea unor pensii speciale, care sunt, după mine, niște obrăznicii ale sistemului. Cunosc și eu prin preajmă asemenea anomalii contemporane. Vorbe de clacă, în jurul acestei teme. Ce se dă, nu se mai ia, scrie un catastif. Sunt obositoare și enervante sutele de păreri față de acest subiect de mare interes pentru cinci milioane de români. Eu atâta am vrut să strig prin acest text: nu ne amăgiți de două ori pe zi! Avem nevoie de sinceritate, nu de propagandă. Am citit și eu, creșterea pensiilor este prevăzută în programul de guvernare, nu în cel electoral. Certuri nesfârșite și soluții de abur. Ca să scape de răspunderea imediată, acum se spune că, de la Bruxelles, s-a fixat regula. De acolo vine, zice-se, ordinul. Nu-mi vine a crede până la capăt. Oricum, obsesia noastră, a lor, din ultimii câțiva ani, sunt pensiile. Obsesie, stârnită de lumea aleasă de cei mulți. Morala oamenilor politici se reflectă în faptele lor. Domnilor guvernanți, fiți croitorii acestei societăți: măsurați de trei ori, și tăiați o dată!
P.S. Declarațiile, de vineri, ale primului ministru și ale ministrului Muncii, privind producerea unui colaps în sistemul public de pensii provoacă teamă și neliniște în rândul pensionarilor. Se așteaptă lămuriri urgente! Și nu uitați, domnilor guvernanți, România este din ce în ce mai scumpă! Noi o simțim, în fiecare zi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.