De la conspirație la adevăr

0
73

Cred că, din vechime, lumea a trăit între povești adevărate și multe închipuiri. Eu apreciez aventura imaginației deoarece este substanța care ne-a dăruit geniale opere literare. Baiul este, și a fost, când literatura ajunge în fața instanței. S-a mai întâmplat în lumea noastră. Știu bine cazul unui roman, scris de un autor născut în Maramureș, care a fost dat în judecată deoarece un personaj imaginat al cărții și-a decantat moștenitori, reali la marginea țării. Da, este vorba despre romanul „Apa”, scris de Alexandru Ivasiuc. Știu că am scris și eu o prezentare a cărții, și am fost citat în procesul care s-a stins după prima dezbatere. Instanța a avut limpezimea judecății de a nu confunda faptele reale cu imaginația firească, epică a scriitorului. Pentru petiționari, acțiunea romanului ar fi fost tot un fel de conspirație de origine romanescă.
Mi-am adus aminte de acel episod când a intrat în lume pandemia. Care a produs una dintre cele mai teribile industrii ale conspirației. Urechile miliardelor de oameni au fost extrem de preocupate de veștile privind această năpastă, care a adus moartea urgentă printre noi. Reflexul salvării vieții a pus în mișcare teorii, sfaturi, amenințări, legi, restricții și, evident, foarte multe întrebări. Și au năvălit în lume explicații cu pretinse dezvăluiri. Întrebarea, care a devenit statuie, de unde a venit virusul ucigaș? De aici a pornit totul. Vă reamintiți, probabil, că acum un an și mai bine, specialiști apăruți peste zi, în frunte cu OMS, susțineau că virusul care a produs pandemia este natural și provine de la lilieci sau de la pangolini, din China, și a intrat în lume.
Tot pe atunci, alți specialiști susțineau că virusul nu este natural, ci artificial, și ar fi fost creat într-un laborator specializat din Wuhan, și a scăpat ca prin miracol. Cei din urmă au fost etichetați conspiraționiști. Știrile pe aceste două variante s-au rostogolit în lume. Mai nou, au dispărut liliecii și pangolinii, și se înclină spre varianta artificială a virusului. Dar cât am pătimit cu îndoiala! Care, să fim drepți, nu a dispărut. Între timp, au murit oameni. Am avut parte de nefericirea de a pierde vecini, prieteni, cunoscuți. Sub presiunea deceselor imprevizibile, și neașteptate, cauza morții era dată de virus. Apoi a intervenit îndoiala. Se mai lustruiau informațiile. Acum s-au adunat suficiente date care indică originea artificială a virusului. Ca un făcut, știrile dau dreptate celor care s-au îndoit atunci când devenise o datorie civică să nu te îndoiești.
Nimeni nu-i numește conspiraționiști pe cei care spun că virusul a plecat din laborator. Când scriu aceste rânduri se difuzează știrea unui savant american care susține, fără echivoc, că necazul peste lume a pornit de la om. Legenda liliecilor și a pangolinilor nu mai are căutare prea mare. De obicei, conspiraționiștii sunt personaje care nu cred în varianta oficială. Ei cred că oficialii conspiră, ascund ceva, taina este sortită doar unui grup de inițiați. Dar să nu fim suspicioși, părerile lor nu sunt absurde. Sunt pilde în istorie când au avut dreptate. Nu-i o regulă. De obicei sunt radicali, vocali, în căutare de adepți. De cele mai multe ori o iau razna. Eludează calea demonstrației, a argumentului și devin iraționali și sceptici. Spectacolul devine iritant când îmbracă haina politică. Că, până la urmă, virusul este și un pangolin politic.
Orice om de bună-credință își pune fireasca întrebare: de ce l-ați fabricat, dacă l-ați creat? Nu pentru a înfricoșa alte puteri ale lumii? Cei care cred în conspirații au credința că în lume este un mare complot, instrumentat de forțe oculte, care vor să domine globul. De multe ori sunt vecini cu globaliștii. Am sentimentul că toată lumea conspiră. Tot felul de grupuri, mai mult sau mai puțin organizate, au scopuri diverse, pe care le țin ascunse pentru a-și lua adversarii prin surprindere. Mai ales în lumea politică, aproape toți conspiră, toți au secrete și proiecte, speranțe, visuri care au legea tainei. Apoi răbufnesc, pentru a-și atinge scopul. Tensiunea din partidul liberalilor, pentru cursa la șefie, este un exemplu de felul în care conspirația însoțește realitatea.
Mă întorc de unde am plecat. Când ima­ginația unui scriitor devine suspectă, provoacă animozități cu propria biografie. Apoi a venit năpasta pandemică, una dintre cele mai înverșunate provocări ale relației dintre conspirație și adevăr. Ce am spus? Adevăr? Cred că între conspirație și adevăr nu a fost niciodată o relație de bună vecinătate. Fiecare își dorește supremația. Eu înclin să admit oamenii care trăiesc după convingerile lor și nu mă obligă să cred ce cred ei. Așa suntem în preajma democrației. Că este riscant, pentru conștiința fiecăruia, să constate că o teorie a conspirației a devenit după o vreme adevăr. Se mai întâmplă, acum, sub privirea noastră.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.