Voluntarii American International School of Transylvania (AIST) revin în comunitatea din Tăuții-Măgherăuș pentru a organiza activităţi de educaţie non-formală pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.
Vara aceasta, întâlnirile cu copiii au următorul program: astăzi, miercuri, 28 iulie – Tăuţii-Măgherăuş, la şcoală, orele 10-12; mâine, joi, 29 iulie – Băiţa, la căminul cultural, orele 10-12; marți, 3 august – Buşag, la terenul de sport, orele 10-12; miercuri, 4 august – Bozânta, la şcoală, orele 10-12; joi, 5 august – Nistru, la şcoală, orele 10-12. Activităţile fac parte din proiectul „Hand in Hand for Europe”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Corpul European de Solidaritate şi sunt implementate de AIST cu sprijinul Universal Alloy Corporation Europe (UACE).