Strigarea catalogului

0
140

De multă vreme, promoția 1970 a Liceului Pedagogic din Sighetul Marmației se întâlnește anual, după vechi cutume aniversare. Aceste revederi au o puternică încărcătură emoțională, în care se regăsesc colegialitatea, prețuirea de a face parte dintr-o breaslă luminătoare, și nu în ultimul rând respectul pentru profesori, ziditori de destine pedagogice. Dar și pentru instituția de învățământ cu cea mai veche tradiție în pregătirea dascălilor din Maramureș. Este vorba despre Preparandia română, constituită în 20 ianuarie 1862, avându-l printre inițiatori pe profesorul Ioan Bușiția, un dascăl bine pregătit și un dovedit patriot. Instituția, care a dat Maramureșului și țării mii și mii de oameni de catedră, a avut o istorie zbuciumată, dar s-a dovedit rezistentă și există și în ziua de astăzi.
În urmă cu o jumătate de veac au absolvit cinci clase paralele de învățători, care au educat zeci de generații de elevi. La sate și orașe, în Maramureș și în țară. Din promoția de pedagogiști din anul 1970 am făcut parte și eu. De aceea sunt legat cu devoțiune de colegii mei, de instituția luminătoare. Deși am avut o altă cale în viață, rămân profund dator și recunoscător atmosferei din acest celebru Liceu. De aceea, de fiecare dată când vine vremea strigării catalogului, sunt prezent în bancă alături de bunele mele colege și colegi, cu care am petrecut cinci ani de studiu. Așa s-a întâmplat și luni, 30 august, când o parte dintre noi ne-am reîntâlnit în Marmația. După ritualul anilor trecuți, ne-am adunat la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, unde am fost așteptați de tânărul preot Dan Ioan Sidău, care a funcționat câțiva ani ca preot în parohia Glod, cu rezultate pastorale și culturale strălucite. Are în pregătire lucrarea de doctorat despre savantul Mihai Pop, cu obârșii în Glod.
După datina creștină, preotul a săvârșit parastasul pentru profesorii și colegii care au trecut în veșnicie. Apoi, după rugăciuni și cuvinte de bucurie sufletească, am purtat cuvinte de folos cu tânărul preot. Cum clădirea Liceului era în febra pregătirii pentru noul an școlar, nu am putut să repetăm obiceiul din anii trecuți, când cei prezenți stăteam în bănci, iar unul dintre noi striga catalogul. Apoi fiecare își mărturisea timpul petrecut în familie și profesie de la precedenta întâlnire. De data aceasta, ne-am retras în liniștea unui local, care s-a dovedit o gazdă potrivită pentru revederea noastră. Aici s-au depănat amintirile. Cum anul trecut nu ne-am văzut, din pricina pandemiei, fiecare ne-am spus felul prin care am traversat timpul care ne-a pus la încercare. Și ne-am mărturisit. Nu am fost mulți, așa că încăpem toți colegii în chenarul acestui text. Din Băița de sub Codru au venit Angela și Aurel Pop, din Gârdani – Vanciu Terezia (Cirțiu), din Baia Sprie – Silvia Ciocotișan, din Satu Mare – Dan Pop Aurica, din Glod – Petru Albu, din Satu Mare – Gheorghe Pop, din Vadu Izei – Ileana Arba, din Țicleni – Gorj – Mărioara Băltărețu, din Borșa – Ioana Marușceac, din Bogdan Vodă – Maria Deac, din Sighetul Marmației – Erica Hartman, din Bozânta Mare- Maria Bogdan, din Sighetul Marmației – Koșa Iuliu, din Șieu – Ștefan Bălin, din Negrești-Oaș – Valeria Pop, din Moisei – Anuța Tomoiagă, din Baia Mare – Gheorghe Pârja, din Coștiui – Iosif Bacea.
Colega mea de clasă Maria Piț – Molnar, din Tătărăști, ne-a făcut o surpriză, care ne-a întors în vreme, dăruindu-ne la fiecare câte-o fotografie. Pe spatele ei scrie: amintire de la Concursul cultural-artistic al elevilor din licee – faza pe țară – Cluj, 6 iunie 1969, unde Liceul Pedagogic din Sighet s-a clasat pe locul II. Era corul format din peste 70 de elevi, toți îmbrăcați în port maramureșean, dirijat de profesorul Petru Tămaș. M-am regăsit și eu în fotografia realizată în fața Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, care acum poartă numele celebrului Dumitru Fărcaș. La întâlnirea de luni, cei veniți purtau cu ei truda de aproape patru decenii de muncă la catedră. „Învățători, învățătoare, ostași ai țării anonimi”, cum spune și „Imnul învățătorilor,” intonat cu solemnitate de cei prezenți. Și care ne-a fost far în timpul liceului. Mi-am privit colegii cu o tandrețe suspinată dăruidu-le un gând din poetul Ioan Alexandru: „Ce nobilă îndeletnicire să crești sufletul mai multora, să devii într-un fel părinte spiritual a zeci și sute de copii, care, iată, stau în bancă înaintea ochilor tăi, ascultându-ți știința și bunătatea inimii, zi de zi.”
Da, am fost puțini, la strigarea catalogului, după o jumătate de veac și un an. Dar parcă a fost toată promoția.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.