Cronică (subiectivă) de carte-eveniment: „Mai ia și tu un fasconal!” Am luat, cu drag!!

0
129

Cinefil și jazzo/rocko-fil, am scris zeci, dacă nu sute de cronici de film sau de muzici, inclusiv la radio sau în reviste de specialitate. Dar am fost rar pus în poziția de a scrie o cronică de carte. Ăsta e baiul ziariștilor…”Ei știe, nu mai trebuie să citește!!!” De această dată, a fost musai s-o facem.
Da, cronica e subiectivă. Autorul, recunosc spășit și o țâră mândru, mi-a fost diriginte și profesor de engleză, odată ca niciodată, pe când se îngâna comunismul cu capitalismul de ieșea ce-a ieșit din amărâta asta de țărișoară. Da, fără Sofia Pavel..să-i zicem, deocamdată, azi poate eram rusofil/fon și în loc de Al Di Meola l-as fi intervievat pe vreun măreț Pavl…ov, virtuos la balalaică. Iar când unui mucos, pentru a-i fixa cunoștințele de engleză, îi dai acasă numere de National Geogra­phic, marfă de contrabandă, habar nu ai cum îl trimiți și spre cealaltă mare iubire, Natura. Revenim.
„Sofia Pavel – Mai ia și tu un fasconal!”este mult-mult mai mult decât am crezut că va fi. Atât din începutul de lectură, cât și de la Radio Șanțul inevitabil unui oraș mărunt, mineresc în ciuda pretențiilor europene, așteptările erau ca pentru o revoltă nespusă, o vendettă târzie, împotriva nedreptăților din viață. Și te pregătești oarecum avertizat-subliminal, indirect, pentru empatie. Nici vorbă, sau de o faci, se transformă din primele rânduri în simpatie! Umor, sinceritate, ba și o fină tușă de autoironie atât de rară azi, te cuceresc. De la autoportretul făcut în oglindă, la descrierea „cerințelor” din învăță­mântul anilor 70-80, la relațiile personale, de familie, cartea te poartă, cu un fir roșu de fină ironie amestecată cu sinceritate debordantă, spre prezent. Spre capitalismul feroce, spre alte și alte tare de rit nou ale poporului nostru. Să nu faceți greșeala să credeți că aveți în față o simplă autobiografie, ci este o analiză a societății strâmbe din anii 60 spre anii 90. Nu recunoașteți personaje? Nu-i bai, recunoașteți tipologii. Recunosc cu fiori, ori asta v-o spune un amator de sporturi extreme cam greu de înfiorat, că recunosc inclusiv personaje. Directoarea de școală rea, tunsă băiețește, despre care se vorbea la colțuri c-ar fi soție de ceva secretar de partid, din fața căreia țâșneam pe coridoare, gata să sărim afară, pe ferestre. După ce am văzut filmele XXX ale anilor 90, ori i-am citit pe De Sade sau pe Appolinaire, am înțeles ce transmitea… Și am continua lista, dar aici e vorba despre Sofia Pavel. Despre nevoia de a lua un fasconal, ca să te păstrezi întreg între ai noștri contemporani. Ba despre Doina Nistor, profesor de ținută, ba și de engleză, director de școală și unul dintre primii băimăreni care a făcut protecție socială și acțiuni umanitare înaintea Statului Român luat pe nepregătite de capitalism. Cartea? E elegantă. Are umor și încă o dată, are belvedere (…malvedere?) spre fața știută, dar ascunsă a societății noastre bolnave. Dacă ai o țâră de sensibilitate și nu ai devenit un produs al sistemului, te recunoști. Recunoști oameni, stări, sentimente de revoltă, imposibilitatea de a schimba un sistem…sau chiar un om autodistructiv. Cartea conține oameni frumoși, dar în egală măsură țațe, țoape și alte arătări contemporane.
O superbă idee de cadou pe care să ți-l faci la împlinirea a 70 de ani! Am reținut ideea, şi orice adversitate ar crea povestea vieții tale, ea merită spusă. Scrisă. Chiar și cu rol de catharsis.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.