În urma sesizărilor primite din comunitate, în urmă cu o lună, consilierul local Bogdănel Viorel Gavra a atras atenția executivului Primăriei Baia Mare că existau unități de învățământ unde elevii nu beneficiau de toate condițiile pentru a învăța, iar în multe școli nu era furnizată căldura în clase, săli de sport ori internate.
„Profitând și de o perioadă de două săptămâni de vacanță neprogramată, iată că demersurile noastre au dat efectul scontat și aproape toate unitățile de învățământ beneficiază de încălzire. Avem și câteva excepții: Școala „Dr. Victor Babeș” – unde și în această săptămână copiii învață în sistem online, centrala termică va fi pornită de vineri, 12 noiembrie, astfel copiii se vor putea întoarce în clase, de luni,15 noiembrie; Școala „Dimitrie Cantemir” – nici până azi, executivul primăriei nu a solicitat rectificare bugetară și nu a făcut niciun demers pentru achiziția unei centrale aferente sălii de sport; Liceul Sportiv – centrala care deservește corpul aferent sălilor de clase nu poate deservi/ nu e dimensionată și pentru sala de sport și internat”, punctează consilierul local Bogdănel Viorel Gavra adăugând că aceste unități de învățământ au finanțare europeană, iar pentru a nu se ajunge aici trebuia o monitorizare mai atentă și un grafic de lucrări stabilit în funcție de structura anului școlar.