Profesori și elevi din Maramureș, implicați într-o campanie interregională

0
25

Centrul Europe Direct Maramureș (director, dr. ing. Radu Big) a organizat recent evenimentul online care a marcat finalul Campaniei interregionale „Regiunea mea verde”, derulată în parteneriat cu Centrele Europe Direct Panevėžys (Lituania) și Szolnok (Ungaria), în baza relațiilor de înfrățire ale Consiliului Județean Maramureș cu Districtul Panevėžys și Județul Jász-Nagykun-Szolnok. La eveniment au luat parte profesori coordonatori și echipe de elevi din cele trei regiuni, care și-au înscris în campanie proiectele și acțiunile responsabile de îmbunătățire a mediului și a vieții de zi cu zi, precum și profesori care au contribuit la schimbul de bune practici privind metode de învățare la distanță.
În deschiderea întâlnirii, coordonatorii celor trei centre Europe Direct partenere au subliniat importanța și beneficiile acestui schimb de experiență interregional pentru promovarea proiectelor verzi derulate de școli și dezvoltarea de oportunități de colaborare în domeniul educațional. Agenda evenimentului online a inclus lansarea Catalogului de bune practici privind metode de învățare la distanță, desfășurarea Atelierului Green CaMMP, precum și anunțarea premiilor pentru cele două concursuri derulate în cadrul campaniei interregionale, și anume Concursul video „Agenda verde” și Concursul foto „Galeria virtuală a regiunii mele verzi”. Catalogul de bune practici „Apropiați, respectând distanțarea” cuprinde 20 de metode de învățare la distanță, utilizate de profesori din 14 școli și 6 grădinițe, metode care s‐au dovedit eficace în perioada de restricții impuse de pandemia SARS‐COV2, dar care pot fi utile și în alte contexte. După prezentarea catalogului, participanții au avut ocazia să voteze online trei metode de bune practici preferate, considerate ca fiind cele mai interesante și inovative. Materialul este realizat în limba engleză și poate fi consultat în format pdf. Atelierul Green CaMMP s‐a axat pe susținerea unei prezentări privind energia și resurse educaționale online care pot fi utilizate ca platforme de învățare pentru elevi și studenți, precum și prezentarea unui exercițiu practic de proiectare a unei celule fotovoltaice. La finalul evenimentului online, a fost anunțat clasamentul metodelor de învățare la distanță și profesorii ale căror metode au obținut cele mai multe voturi online din partea participanților la eveniment. De asemenea, a avut loc ceremonia de anunțare a premiilor pentru Concursul video „Agenda verde” și Concursul foto „Galeria virtuală a regiunii mele verzi”. Premiile au fost stabilite ca urmare a voturilor obținute de fiecare echipă pentru materialele înscrise în evenimentele dedicate celor două concursuri, pe pagina de FB a Centrului Europe Direct Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.