Inclusiv presa adevărată, gen revista TIME, laudă aportul românilor la ajutorarea celor ce fug de război. Tare bine ar fi să fructificăm această spălare de obraz și să nu ne murdărim singuri, iar. Am revenit în punctul de trecere a frontierei, ca să vedem cum evoluează situația. Am găsit bune și rele, organizare mult mai bună. Cu un drum, am întrebat oameni pricepuți despre istoria grea a ucrainenilor. Am vorbit și cu refugiați.
• PTF Sighet, o oglindă a Maramureșului
La revenirea în punctul de trecere, am găsit o îmbunătățire reală. Sunt acum corturi pe ambele părți, un sistem de triere. S-au rărit amatorii de ciubuc. Ești legitimat la intrarea în zona aceea. Există polițiști care dirijează mașinile spre dig, alții care legitimează, există voluntari care îndrumă pe cei ce trec, la fel, s-a făcut un țarc al presei.
E din ce în ce mai organizat. Între timp, ni s-a confirmat, există deja și forțări ale graniței, au fost prinși oameni care încearcă să treacă ilegal. Disperați sau nu. ONG-urile avertizează că s-au activat rețelele de traficanți de țigări, s-au reciclat rapid și aduc oameni pe cărările lor, contra cost evident. Mai cu seamă, bărbați care nu vor să fie încorporați. În punctul de trecere, dincolo, în partea ucraineană, s-au mai scăzut pretențiile cică, acum ajung și 100-150 de euro de dat vameșilor, dacă vrei să treci înainte. Auzim și o bârfă, cum că toate fundațiile și ONG-urile ce au ajutat acolo zi și noapte vor fi retrase și ar rămâne doar UNICEF. Nu fără opoziția celorlalți, care se opun. I-au și fugărit inițial, au fost conflicte, ajunse la nivel de conducere a județului. Deocamdată, de la UNICEF au rămas două persoane, nu forța impresionantă la care ne-am fi așteptat grație numelui. Primarul Sighetului, Vasile Moldovan, ne spune că el va respecta deciziile luate de județ, dar e păcat să fie îndepărtați oamenii care au muncit zi-lumină acolo, de miercuri încoace. Am înțeles că și traducătorii sunt deja în schimburi, nu mai stă unul singur până cade. Iar fugarii/refugiații continuă să vină. În valuri.
De obicei mame cu copii, tineri și tinere, plus bătrâni. Pe sens invers, rar trece câte o persoană sau mașină. Am văzut de la bebeluși la bătrân în scaun cu rotile. Toți cu o gentuță, atât. Și în continuare suspicioși. Deși Maramureșul, cu micile derapaje, a demonstrat că e corect, frumos, sufletist. Am revenit și la tabăra de corturi de la stadion. Tot nu e nimeni, cei de acolo spun că se așteaptă să vină totuși și oameni mai amărâți, ce nu-și permit cazări la pensiuni. De asemenea, la Sala Polivalentă continuă să vină ajutoare de tot felul, deja e enorm ce s-a adunat acolo. În punctul de trecere, cei ce vin se opresc rar să ia ceva de la voluntari. Nu doar suspiciunea…cele mai mari probleme ale lor, la acel moment, sunt altele. O toaletă, un loc unde să se întindă, că sunt istoviți de jumătățile de zile de stat la rând.
• Ce spun ei, refugiații?
Am reușit să vorbim cu două tinere femei care au trecut prin frontieră și își traduc acte, se organizează să rămână o vreme, până trec luptele. Sunt de etnie română, se trag din zona Biserica Albă. Lili vine din Kiev, din capitală, are afacere de amenajare de apartamente. Maria e cu soțul, sunt Martori ai lui Iehova. 
„Punctul meu de vedere…eu sunt neutră. S-a făcut un mare război, 24 februarie e o zi neagră pentru noi. Arată că sistemul condus de oameni nu e în stare să ne conducă. Și Dumnezeu a făcut un plan pe care îl urmărește. Eu cred c-au venit zilele Sfârșitului Lumii, sunt ultimele zile ale omenirii. A fost deja calul galben-Molima, acum e cel roșu-Războiul”, ne spune Maria, evident făcând referire la Călăreții Apocalipsei din Biblie. „Eu locuiesc în Kiev, am afacere acolo. Nu ne-am așteptat. Biden ne-a dat zile precise când se va petrece, nu l-am crezut. Apoi s-a întâmplat. Am crezut că se vor opri la Lugansk. Apoi, s-a întâmplat. Miercuri spre joi noaptea ne-au bombardat, în Kiev. Eram pe balcon, la etajul 7. Au căzut bombe. N-o să uit toată viața, o să mă urmărească. Am plecat doar cu poșeta asta. Am fugit în stradă, n-am știut ce să fac. Nu am trecut greu la frontieră, pentru că am venit printre primii ce au părăsit Kievul, nici bani nu ne-au cerut. Am lăsat în urmă două apartamente nou-nouțe, pregătite de vânzare, nu știu ce e cu ele. Am venit apoi la Biserica Albă, de unde ne tragem, apoi am trecut încoace. Deocamdată rămânem, că se spune că au trimis diversioniști și în zona noastră, spre Zakarpatia”, spune Lili. Ne confirmă că și în Kiev au loc jafuri deja. Telefoanele funcționează parțial și Internetul e căzut în Ucraina, spun ele.
• Ce spun specialiștii iubitori de Ucraina?
Vasile Cureleac, doctor în geografie cu studii făcute la Lvov, declară: „Eu zic că tendințele panslaviste ale rușilor n-au încetat niciodată, în decursul istoriei, poporul ucrainean a fost continuu subjugat. Pe alocuri, deportări. În alte locuri, prin foamete. Amintesc deportările de la Rostok pe Don sau marea foamete Holodomor din 1933, când au murit 6 milioane de ucraineni într-o criză alimentară cauzată de sistemul sovietic socialist. Nu întâmplător, cel mai mult s-a murit în zona Donbas, unde erau zăcăminte uriașe de huilă și au fost aduși ruși, de aici și populația majoritară rusă de acum. Dar povestea tachinărilor e mult mai veche. În 1721, țarul Petru a schimbat denumirea Moskoviei-Maskali (de aici numele de muscali) în Rossia, împrumutând de la noi cuvântul Rus. În trecut, până în secolul 11, popoarele ucrainene erau adunate în Rusia Kieveană/Kievska Rus, în vremea când nici nu existau cnezatele muscovite, ele au apărut cu 300 de ani mai târziu! Apoi, încă din perioada țaristă, pe vremea Ecaterinei a doua, a început asimilarea ucrainenilor și s-au practicat deportări spre Siberia, li s-a zis Zelenîi Klen. A urmat o perioadă de renaștere, dar însuși Taras Sevcenko a fost întemnițat de multe ori. Să revin… ucrainenii n-au mai vrut să folosească cuvântul Rus și atunci și-au spus Ukraina. Krai înseamnă teritoriu, iar traducerea Ukrainei ar fi “O, ce țară!”, știați? Apoi, a fost momentul 1918, când s-au unificat Ucraina de vest cu cea de est, iar primul președinte, Mihailov Rushevsky, a fost inclusiv rănit de KGB. În 1991, după căderea Zidului Berlinului, Ucraina își declară independența și se trezește o conștiință națională datorită oamenilor de cultură și a bisericii greco-catolice. Inclusiv adresarea la noi nu era “tavarisci”, ci “pane-paneva”. În 1994, la Budapesta se semnează un tratat între SUA, Anglia, Rusia, Ucraina și Ungaria, prin care se recunoaște suveranitatea Ucrainei, în schimbul predării focoaselor nucleare și a statutului de zonă neutră. Din 2014, au început să pregătească invazia. S-a blocat aderarea la UE. Nimeni n-a știut dacă Putin se va opri doar la cele două regiuni, poate nici el”, spune Vasile Cureleac, doctor în geografie. Și el ajută cu ce poate efortul Maramureșului. Cazează, traduce în punctul de trecere, face traduceri de documente. Iar discuția noastră cu el nu s-a încheiat, mai avem de lămurit de unde vine dârzenia poporului ucrainean din aceste momente!
Citește și articolul din 27 februarie: Suflet mare au maramureșenii! O zi în punctul de trecere Sighet, cu fugari și nu numai
