Ce spun scriitorii ruși?

0
106

Nu doresc a vă obosi cu subiectul războiului din Ucraina, dar ca tot omul nu-mi pot scoate din minte imaginile dezastrului uman și material din țara vecină, pe care ni le furnizează televiziunile de două săptămâni încoace. Nu poți să treci indiferent pe lângă ochii plânși ai refugiaților, cu jucării strânse la piept, un semn din universul de acasă, părăsit în grabă și cu frică. Câți dintre ei se vor mai întoarce în locul în care s-au născut? Una dintre marile rupturi sufletești, care îngroapă o lume. Lumea copilăriei. De mai bine de două săptămâni, agresiunea rusească din Ucraina continuă cu episoade sfâșietoare, care au trezit revolta lumii prin cruzimea și absurditatea sa. Cât despre iraționalitatea acestei barbarii ce să mai spun? S-a subliniat că acesta nu este un război al Rusiei, ci al unui singur om (deh, nu chiar singur!), care dă impresia că și-a rătăcit mințile.
M-am întrebat: ce spun scriitorii ruși despre această ofensivă irațională, zadarnică și extrem de costisitoare? Și am aflat mărturisiri, gesturi publicistice curajoase, care condamnă această provocare a morții. Am dat de urma unei scrisori deschise către Putin și autoritățile din Federația Rusă, semnată de zeci de scriitori ruși, pentru copii, poeți, prozatori, traducători, editori. În scrisoare se spune: „Angajând Rusia în acest război, îi privezi pe copiii țării tale de un viitor. Cerem retragerea trupelor noastre de pe teritoriul Ucrainei.” Cel mai popular scriitor rus la ora actuală, Boris Akunin, numindu-l pe Putin „un dictator rupt de realitate. Își face păreri despre țara pe care o conduce din rapoartele primite de la aparatul apropiat, ori de la serviciile secrete.” Akunin mai adaugă: „Liderul rus nu va reuși să rescrie istoria.
Tânărul scriitor Serghei Faldin scrie cu amar: „Când sancțiunile vor începe să doară și țara va resimți din plin lovitura vremurilor grele, se va termina și cu Putin. Sunt rus, dar Putin nu este președintele meu. Scriitoarea Svetlana Alexeevici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, strigă prin cuvinte din sudul Franței: „Să dezvăluiți cetățenilor ruși întregul adevăr despre agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Asistăm la nașterea unui nou fascism.” Faimosul scriitor Vladimir Voinovich a prezis într-un roman, apărut în 1986, că Rusia postsovietică va fi condusă de un fost ofițer KGB, care a lucrat în Germania, și țara va eșua. Și este posibil să apară o nouă perestroika: „Așa sfârșesc ieșirile individului când istoria este dezumanizată.”
Ce putem face noi, cei fără putere? Noi, scriitorii, să scriem că și protestele și-au diminuat efectele. Mihail Șișkin, unul dintre marii scriitori ruși în viață, cinstit cu mari premii literare, declară despre actualul război ruso-ucrainean: „Războiul nu a început acum, ci în 2014. Vestul pur și simplu nu a vrut să înțeleagă asta și s-a prefăcut că nimic groaznic nu se întâmplă. În anii care au urmat, am încercat să explic oamenilor personajul Putin, prin discursurile și scrierile mele. Nu am reușit. Acum, Putin însuși s-a arătat lumii. Eu sunt rus. Putin comite crime atroce în numele poporului meu și al meu. Putin nu este Rusia. Rusia este îndurerată și rușinată. În numele Rusiei îmi cer iertare în fața ucrainenilor. Și înțeleg, totodată, că tot ce se face acolo nu poate fi iertat.” Apoi mai adaugă: „Crima lui Putin constă în aceea că i-a otrăvit pe oameni cu ură. Putin o să dispară, dar suferința și ura s-ar putea să dăinuie multă vreme în sufletele noastre. Și numai arta, literatura, cultura vor putea ajuta la îndepărtarea acestei traume. Dictatorul își va încheia, mai devreme sau mai târziu, viața josnică și inutilă, dar cultura va continua. Războiul nu poate fi explicat: de ce niște oameni ordonă unui popor să-l ucidă pe unul sau pe altul.”
Am citit zeci de texte ale scriitorilor ruși, care sunt revoltați pe acest personaj ce le-a îndurerat țara. Culmea este că, la început, unii dintre ei au fost alături de Putin. Dezamăgirea este o stare cumplită. Am mai întâlnit voci sonore ale literaturii universale contemporane îndurerate de invazia Ucrainei. Un text dureros aparține lui Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, adresat scriitorilor ruși. Care sunt vânați pentru opiniile lor, dacă trăiesc în Rusia. Dacă vreți să-l înțelegeți pe rusul Putin, citiți-l pe ucraineanul Gogol. Care spunea, la vremea lui, că Rusia nu are nevoie de modernizare, nici de alegeri libere. Vremea a trecut și lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cuvintele să aducă pacea!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.