Actorul principal

Agresarea Ucrainei de către Rusia lui Putin a aruncat lumea acestui început de secol și mileniu în plină barbarie. Liderul de la Kremlin este judecat aspru de către o bună parte din oameni, dar ciudat, deși se ocupă cu moartea semenilor, distrugerea orașelor, dezrădăcinarea ființei, are și adepți. Eu nu am cum să fiu un susținător al morții, ruinelor și disperării umane. Încă din veacul trecut au apărut teorii care avertizau că rațiunea și-a epuizat valențele constructive. Adică ni se spune că rați­unea s-a stins, omul este un rătăcit, ba și Dumnezeu a murit. Au apărut considerații despre terorism, ori nihilism. Dacă venim la oile noastre, aud voci solemne că Putin și-a pierdut rațiunea, atacând fără milă o țară independentă. De dragul unui orgoliu, care nu mai are justificare în lumea de astăzi. Să refacă imperiul țarist, sau al fostei Uniuni Sovietice. În contul acestei, deo­camdată, utopii, face mutări criminale pe tabla de șah a istoriei. Care ies din limitele rațiunii.
Un confrate publicist, Adrian Niță, aduce în discuție o poveste halucinantă. Cică, în viziunea Kremlinului, Ucraina a fost ocupată de forțele întunecate ale răului, nu se știe de unde au venit, dar sunt acolo prin orașe și sate. De aceea a fost nevoie de un eliberator, care, cu armată și tancuri, să izgonească din Ucraina spiritele malefice. Cât ni s-ar părea de năstrușnică această viziune mitico-magică, ea este susținută de mulți ruși, efect al propagandei insistente duse în Rusia. Sunt două povești care au electrizat populația Rusiei. Și, totuși, era rațiunii nu a apus. Actorului politic hărăzit să joace rolul tragic, nefast al acestui timp, i se opune un actor de meserie, de comedie, ajuns președintele Ucrainei, care trebuie să-și salveze țara.
Așa că a-l lăuda pe Volodimir Zelenski, am putea să avem reproșuri și noi, peste vreme. Nu asta mă interesează acum. Acest actor de comedie joacă rolul tragic al țării sale. Se opune furiei lui Putin. Crede în țara lui. Mai crede că sfârșitul rațiunii unui om, care conduce o mare țară, nu înseamnă sfârșitul omului, moartea lui Dumnezeu, ci este doar un accident trist al acestor vremuri. Nu ai cum să nu apreciezi acest personaj, propulsat de evenimente în prima linie. Știți că în serialul Slujitorul poporului, difuzat în Ucraina în 2015, după anexarea Crimeei de către Putin, Zelenski joacă rolul unui președinte de țară, adică Ucraina. Actorul Zelenski întruchipează devenirea unui profesor de istorie, dintr-un liceu ucrainean, în înalta demnitate de la Kiev. Profesorul, ajuns președinte de țară, încearcă să ducă o viață normală, să se poarte firesc, să nu aibă ambiții de acumulări de averi.
Ca într-un scenariu premeditat, actorul din film devine un real șef de stat. Îmi aduc aminte, acum trei ani, câte ironii s-au țesut în jurul acestui eveniment. Un actor de comedie, președinte de țară? L-au ales poporenii. Mă gândeam dacă noi i-am fi ales, în condiții democratice, pe Toma Caragiu, sau pe Marin Moraru? Actorii români, candidați pentru Cotroceni, au rămas tot pe scena teatrelor unde erau angajați. Rolul actorului principal din serial, care a fost transferat în viața reală, mi se pare o coincidență hamletiană. A fi sau a nu fi? Se pretează la conspirații, la alte uneltiri din umbră, la scenarii binevoitoare ale celor care cunosc psihologia poporului ucrainean.
Cert este că Volodimir Zelenski, la patruzeci de ani trecuți un pic, joacă un rol politic care uimește lumea. Scenariul din film a fost transpus în viața reală, la alegerile prezidențiale din 2019. Declar și eu admirație pentru acest timp. Că, în vremea imediat care vine, multe se mai pot întâmpla. Ca la Băsescu. Zelenski va putea fi întrebat dacă îl cunoaște pe Berlusconi. Deo­camdată președintele Ucrainei ține piept unei mari puteri, numită Rusia. Se luptă pentru țara lui, Ucraina.