Lupte, drame, evenimente: Felii de istorie (mai) puțin cunoscute din Maramureș

Ar fi fost chiar lejer ca istoria noastră, a Maramureșului, să se desfășoare doar pe itinerariile șablonarde bine-cunoscute: dacii liberi/Bogdan și Dragoș Vodă/invazia tătărască și bisericile de lemn/ Pintea/eroii Marii Uniri/ cele două războaie mondiale/ partizanii/comunismul. Punct. Doar că n-a fost chiar așa. Fără pretenția de a umple goluri și de a scrie file albe din istoria Maramureșului, vă reamintim doar câteva locuri și momente pierdute pe drum. Nu în ordine cronologică, mai degrabă ca într-un periplu larg prin județ, în căutare de vestigii/felii de istorie.

Maramureș istoric nu degeaba

În perioada cețoasă a Marii Uniri, de fapt o încununare târzie a Primăverii Popoarelor nu numai la noi, Maramureșul a cunoscut momente interesante. La Sighet, ne-am trezit cu o forță de ocupație ucraineană, gata să preia conducerea.

Armata română i-a înfrânt la Cămara, s-au dus și n-au mai revenit. Un câmp de luptă, aproximativ unde era groapa de gunoi a orașului… Apoi, la Sarasău sunt urme ale unei cetăți medievale. La fel cum sunt și la Oncești. La Coștiui, s-au descoperit recent urme ale unei tabere militare/castru roman, pe dealurile de deasupra satului. Tot în zona Sighetului, am avut acea confruntare din 1945 între borșenii și maramureșenii veniți cu arme de pe Valea Izei să blocheze alipirea de URSS, contra Armatei Roșii. Dar am mai avut bătălii în zonă. La ieșire din Bârsana, în defileul de după mănăstirea celebră, a fost o luptă “de tip” Posada împotriva ultimei invazii tătărăști din 1717, o alta la Dragomirești împotriva ducelui Almaș, cu sute de ani mai devreme. Să nu uităm de evenimentul de la Berbești, unde cazacii s-au luptat cu o trupă de soldați polonezi, tot în 1918-1919. Și nici de Republica Valea Porcului din Vadu Izei, tot din același moment. Nu singura republică independentă de gen din istorie, dar singura din zonă, clar.

Apoi, ajungem la Dragomirești, în zona Baicu, unde se presupune și c-ar fi fost o cetate, dar au și hălăduit partizanii din anii 50, fugari din fața abuzurilor stalinismului. Dar urme ale partizanilor se regăsesc și la Săliștea, unde pe valea Buleasa apar toponime gen Pârâul lui Pașca. Un alt episod neclar este similar cu cel de la Moisei, cu martirii fugari de la un lagăr de muncă de pe muntele Copilaș. La Vișeu pe Novicior, mai mulți țărani români ar fi fost executați sumar după ce s-ar fi găsit la ei material de pânză dintr-o parașută americană, spune legenda. Nu părăsim zona fără a aminti de revolta antisistem de la Petrova din… 1989, cu luni îna­intea Revoluției Române. De ce? S-a forțat comasarea cu Leordina, în favoarea celei din urmă… Revoltă cu sechestrări, arestări, trupe de miliție etc. În fine, foarte importantă e și fosta linie a frontului din ambele războaie mondiale, de la Jupania spre Prislop, cu întărituri, tranșee, cu o a doua linie de apărare fortificată pe dealul Moiseiului. Încă și acum se mai găsește ici colo muniție și uneori arme, în acea zonă. A fost și o luptă mai mare acolo, la Piciorul Vulpii, ne spune montaniardul Ionică Pop.

Maramureșul din sud, nu mai puțin istoric

Și dincoace de Gutâi sunt locuri și momente istorice de menționat. De Cetatea de Piatră a Chioarului se știe, e vizibilă încă, dar nu se știe de întăriturile de pe Custura Cetățuii de la Sălnița. Iar partizanii ce au umblat pe Baicu au fost și dincoace, mai ales grupul lăpușean al lui Pop Nicolae, în anii 50 ai secolului 20. Locurile cunoscute sunt pe Râoaia, dar și pe muntele Hudin. La fel, Culmea Codrului a fost „casa” partizanului Vasile Blidaru, amintit de jurnalistul Ștefan Belu în lucrările sale. Există inclusiv casa unde a fost încolțit și executat, în Băița de sub Codru, chiar sub codru, la propriu. Iar siturile arheologice de la Oarța/Bicaz, cu acei tumuli impresionanți, sau cultura Suciu de Sus vorbesc despre locuitorii acestor meleaguri cu mult înainte de Creștinism, de a se vorbi de Maramureș sau de organizări statale. Orașele Baia Mare, Baia Sprie și Cavnic își leagă existența de minerit și de căutarea aurului, din cele mai vechi timpuri. O confirmă inclusiv numele lor. „Baia”.
La toate cele de mai sus se adaugă legende. Superbe și imposibil de trecut cu vederea, chiar dacă nu avem aici spațiul necesar. Unele cu bază reală, altele născute din nevoia de a avea eroii noștri. Haiducul Frunzilă din Budești, eroismele lui Pintea, babele ce au fugărit tătarii cu pietre din fața bisericii din Borșa, laserele Armatei Române de la Valea Vișeului când cu invadarea Cehoslovaciei, eroismul și omniprezența partizanilor din munți, or fi fost necesare. Probabil în lipsa documentelor și pentru a umple în memoria colectivă pagini albe de genul confirmării dacilor liberi, a lipsei a cel puțin cinci valuri de popoare migratoare ce au trecut, dar au mai și stat. De când cu războiul din vecini, atenția asupra lor și a istoriei lor a adus file de istorie și din nord… o hartă a unor reputați istorici britanici arată un regat Kievan Rus (cu un amestec exploziv de slavi, vikingi și ulterior tătari care explică oarecum dârzenia de azi) ce a stăpânit până aici, la noi, cel puțin Maramureșul dacă nu mai „la vale”…