Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au depistat 30 de cetățeni din Turcia, Bangladesh și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în diferite mijloace de transport sau deplasându-se pe jos.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni români, ambii conducând mijloace de transport (un automarfar și o autoutilitară) înmatriculate în România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, autoturisme și mobilier pentru societăți comerciale din Belgia și Franța. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci și unu de cetățeni străini.