Arhive Zilnice: 18 iulie 2022
Evenimente religioase în Parohia Certeze din Țara Oașului: târnosirea bisericii vechi, Sfânta Liturghie Arhierească, sfințirea locului pentru o nouă biserică și binecuvântarea a două...
Duminică, 17 iulie 2022, a V-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Certeze din Țara Oașului, paroh Pr. Dorin Rareș Tămaș, unde a patronat mai multe evenimente religioase: târnosire bisericii vechi, săvârșirea Sfintei Liturghii...
Gura lumii ☺ Loc turistic din ce în ce mai ermetic
Între Baia Mare și Baia Sprie există un loc de case de vacanță disputat, înțelegem că inclusiv în instanță. Niște gropi, le zice. Doar că, în respectivele gropi, proprietățile s-au tot extins, până acolo încât au anulat traseele turistice marcate.
“Nu, nu pe-aici, s-a închis...
Grădinițe deschise în județ
Luna aceasta, în Baia Mare, funcționează: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 30 (25-29 iulie - tabără de vară a secției maghiare); până în 22 iulie - Grădinița cu Program Prelungit „Step by Step”. În Sighetu Marmației sunt deschise: până în 22 iulie - Grădinița...
Concert “Gravity” la Colegiul de Arte
Duminică, 24 iulie, la ora 18, sala festivă a Colegiului de Arte Baia Mare va găzdui concertul “Gravity”, susținut de Ansamblul de percuție Pulsar(t) din București, condus de lect. univ. dr. Sorin Rotaru. Ansamblul are la bază ideea de a promova atât repertoriul pentru...
Descoperire în Coștiui • Un cui de la o sanda de la echipamentul unui legionar roman
Exponatul săptămânii de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș este un cui de la o sanda aparținând unui echipament al unui legionar roman.
Obiectul a fost descoperit în toamna anului 2019, în Coștiui în urma unor cercetări arheologice la o structură de pământ...
Zeci de ucraineni, din Maramureș sau de peste Tisa, au nevoie constantă de ajutor
Munca în Blue Dot Sighet continuă. Chiar dacă situația s-a mai calmat în Ucraina, sunt încă familii care își lasă casele în urmă din cauza insecurității care macină țara vecină.
Zeci de ucraineni, fie din Maramureș, fie de peste Tisa, au nevoie constantă de ajutor....
Marți și miercuri, Groșii Țibleșului vă invită să sărbătoriți Muntele Țibleș!
Aflată la a noua ediție, Sărbătoarea Munților Țibleș va avea loc, ca de obicei, în organizarea primăriei și a Consiliului Local, împreună cu biserica ortodoxă a satului și mănăstirea Piatra Fântânele din Bistrița-Năsăud.
An de an, groșenii și vecinii bistrițeni, ba și cei din Dragomirești...
Minaur, a treia victorie în stagiul din Ungaria
Aflată într-un stagiu de pregătire de zece zile în Ungaria, divizionara secundă CS Minaur Baia Mare a disputat un nou test.
Al treilea meci amical a însemnat și a treia victorie. Succes conturat în dauna unui adversar de eșalon secund, însă din țara vecină. Galben-albaștrii...
Elevi admiși în etape anterioare repartizării computerizate
372 de absolvenți de clasa a VIII-a au fost admiși la specializări vocaționale, în etape anterioare repartizării computerizate.
De asemenea, 15 elevi au fost admiși în învățământul militar, 15 elevi pe locuri speciale, rezervate candidaților de etnie romă, iar 9 elevi pe locurile rezervate candidaților...
Naționala de tineret, debut perfect la M20 EHF Championship
Naționala de tineret a României a debutat perfect la turneul M20 EHF Championship de la Varna (Bulgaria), 39-26 (19-9) împotriva naționalei statului Kosovo, competiție ce contează pentru al doilea eșalon valoric european.
În lotul antrenorilor Daniel Anca, Raul Marian și Daniel Apostu (CS Minaur Baia...
Când nevoia te învață
Relațiile oficiale ale țării noastre cu vecina Ungaria sunt reci, confuze și uneori provocatoare. Oamenii de rând, români și unguri, își văd însă de viața lor voioasă, ori anevoioasă, își împart bucuriile și necazurile fără ură și încrâncenare. Eu prețuiesc poporul și cultura maghiară....
Proiect ASSOC “Învățare continuă, o decizie bună pentru carieră”
Educația adulților poate transforma vieți și oferi noi oportunități. Poate oferi șansa unui nou loc de muncă, poate deschide calea pentru învățarea formală, poate ajuta persoanele care au renunțat la școală să se întoarcă la educație, să reactiveze înclinații artistice și culturale și să...
Război, pandemie, inflație, crize • An turistic ratat, deocamdată, în Maramureș
În ciuda tuturor celor care fac apologia turismului din Maramureș, în acest moment, în turismul nostru bate vântul. E pustiu Maramureșul, turiștii nu-s, drept pentru care mergem la sursă și întrebăm oameni implicați. Ce se întâmplă?
“Eu zic că suntem acum la 50% față de...
S-au distribuit comprimatele de iodură de potasiu în Maramureș
Direcția de Sănătate Publică informează populația că s-a încheiat distribuirea unui număr de 162.600 comprimate din medicamentul iodură de potasiu 65 mg, pentru uz preventiv.
Medicii de familie, începând cu prima consultație acordată, inclusiv pentru consultațiile programate, vor elibera, ca măsură strict preventivă, prescripția medicală...
Muște printre alimente și legume cu mucegai în localuri
Nereguli majore au depistat comisarii de la Protecția Consumatorilor, care fac parte din Comandamentul Maramureș, constituit pe perioada vacanței. Verificările din primele 12 zile ale lunii iulie s-au lăsat cu amenzi în valoare de aproape 280.000 lei, cu alimente oprite de la comercializare, dar...
Peste 750 de candidați așteaptă afișarea rezultatelor de la Titularizare
Emoții pentru cei 769 de candidați din Maramureș care au susținut proba scrisă a Titularizării. Primele rezultate vor fi afișate mâine, 19 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Din totalul celor 933 de candidați înscriși, 103 au absentat, iar...
Trei maramureșeni în stagiu la Comănești
Echipa națională de juniori a început cel de-al doilea stagiu de pregătire din această vară, care se desfășoară în județul Bacău, la Comănești.
Colectivul tehnic a operat câteva schimbări față de primul cantonament, la Comănești urmând să participe 24 de jucători. Acest stagiu se va...
Încasări mai mari la bugetul local din Seini în anii de pandemie
Anii de pandemie au adus şi lucruri bune la Seini. Astfel, contribuabilii au devenit mai conştiincioşi în ceea ce priveşte plata obligaţiilor către bugetul local. Asta deoarece încasările au crescut în ultimii ani.
”În aceşti doi ani de pandemie, cetăţenii oraşului Seini, şi-au plătit în...
Centrul oraşului Şomcuta Mare, în plin proces de modernizare
Străzile din centrul localităţii Şomcuta Mare se află în curs de reabilitare. Investiţia face parte dintr-un proiect mai amplu care, odată finalizat, va schimba total faţa oraşului.
Conform previziunilor, lucrările la drumuri vor fi terminate până cel târziu anul viitor. În acest termen sunt cuprinse...
Sute de mesteceni, plantaţi în Baia Sprie
Autoritatea locală din Baia Sprie a înverzit oraşul prin plantarea câtorva sute de copaci pe raza localităţii.
”Pentru un gospodar fiecare plantă, floare decorativă sau copac din curte îşi are rostul ei, importanţa în gradină. Aşa şi în oraşul nostru. Am considerat întotdeauna că spaţiile...