Cu rezerva că, ştim, vom supăra ici-colo şi vom ridica sprâncene (n.r.- „ce-au ăştia cu mine?”), e poate momentul să amintim că Maramureşul o fi frumos, dar e în România. Populat cu noi, ăştia…, dar mai ales cu ei, ăia care iau decizii de tot felul, pentru noi. Aşa se face că avem în Maramureş o lungă suită de inutilităţi, de la poduri la drumuri, la porţi ce nu au nicio noimă. Vi le reamintim.
Un interesant record în domeniu deţine comuna Săcel, care are sus, la trecerea spre judeţul Bistriţa-Năsăud, o frescă. Masa lui Pintea. Care Pintea e evident Florin Piersic, toată ziua, e mai degrabă dedicată lui Piersic, ce probabil a trecut pe acolo mai des decât haiducul. Mai ales că nu există nicio dovadă a trecerii haiducului pe acolo, nici măcar atunci când avea aripi de şindrilă şi făcea desant, se deplasa mai rapid. Tot Săcelul are, la Izvorul albastru al Izei, un punct turistic atractiv fără discuţie, un traseu de apă şi o moară care nu face nimic, nu macină nimic şi nu e nici funcţională. Absolut fără rost şi fără noimă. Dar nu sunt maramureşenii din nord campionii inutilităţilor, să fim corecţi. Avem la doi paşi de Baia Mare barajul de la Cătălina, de pe râul Lăpuş, care a dat apă industrială vreo 3 ani platformei industriale băimărene. Platforma nu-i, industria nu-i, barajul e inutil, cel mult loc de scaldă pentru romi şi loc de pescuit al cormoranilor, în perioade liniştite. Rămânem în areal pentru ştrandul băimărean, care de atâta amar de vreme putea deveni orice altceva. Sau…chiar ştrand din nou, nu? Bazinul principal e împădurit la acest moment, deşi cineva coseşte frumos iarba… Să nu ne amintim însă şi de bazinul olimpic, altă Mărie cu similară pălărie! Altă inutilitate, în mijloc de oraş, dar înţelegem, e frig şi nu avem nevoie să ne răcorim. Celălalt municipiu însă are monument al cuiului! Şi mai avea un scaun într-o intersecţie, spre hazul turiştilor. Şi o statuie a unui erou român, generalul Leonard Mociulschi, cel care a fost coautor al înfiinţării vânătorilor de munte în România, cu un bust ce pare de copil, fără reprezentativul basc al vânătorilor de munte!! Şi tot în zonă, la Coştiui există o staţiune cu ape sarate ce valorează aur şi care stă închisă, de ani mulţi. Fără logică, deci e inutilă, nu? Mai avem în Maramureş şi poduri, cum ar fi cel de la Sălniţa din Defileul Lăpuşului, care, în lipsa unui drum decent vizavi, e aproape necirculat. Nu trec două maşini pe zi pe acolo. Mai sunt poduri de gen, nu insistăm, că (re)naştem orgolii. Apoi, avem drumuri! Da, e adevărat, orice drum făcut e bine-făcut. Dacă deserveşte o casă, trebuia făcut. Dar… avem drumuri rar circulate şi făcute cu bani mulţi. Hai să nu le zicem inutile cât…”nepuse în valoare”. Drumul Sapard de la Bârsana, unul nou între Şişeşti şi Unguraş, altul între Coruia şi Chechiş, între Onceşti şi Fereşti, între Vima Mare şi Coroieni. Campion e nu drumul, ci reţeaua de drumuri de pe deal, de deasupra Sârbilor Fărcaşei, ce duc toate spre depozitul de gunoi nefuncţional.
În fine, avem o suită de porţi mai mult sau mai puţin maramureşene, peste drumuri, la intrări în localităţi mai mândre/ţanţoşe sau chiar în judeţ. Avem şi poartă maramureşeană de beton! Dar avem, peste toate, acele înfiorătoare fusuri de beton, fără ţurgalăi, părăsite la intrările în Maramureş, pe toate rutele. Înfiorătoare, iar dacă le reamintim istoria, acela de obiect folosit în secret pentru chiuretaje rural-rustice, avem şi un fel de sugestie de destinaţie a fusurilor, când vor ieşi din uz, adresată celor care le-au gândit ca brand maramureşean!
