O carte nobilă

0
136

Orașul Săliștea de Sus, în ciuda vremurilor potrivnice culturii, rămâne o reședință care adăpostește și generează un climat lucitor pentru cultura și civilizația Maramureșului. Au devenit cunoscute și apreciate întâlnirile intelectuale sub acoperișul Simpozionului Național de la Săliștea de Sus, ajuns anul acesta la ediția a XIV-a. În ultimii ani a fost onorat de nume de prestigiu ale culturii din țară și străinătate. A trezit și interesul Academiei Române, în decursul anilor fiind prezenți în orașul de pe Iza și președinți ai înaltului for. Lucrările prezentate la ediția de anul trecut au fost cuprinse în cartea „Cultură și civilizație românească în Maramureș”, o carte nobilă, ajunsă la volumul 12. Ca în fiecare an, coordonatorul acestui valoros demers publicistic este profesorul Simion Iuga, sprijinit de intelectuali originari din Săliștea de Sus, sau din împrejurimi.
În ultimul deceniu am fost prezent la fiecare ediție și mi-am dat seama că temele abordate sunt de mare interes, având autori consacrați în domeniile abordate. De aceea și volumul de față este o carte nobilă prin profunzimea ideilor și sfera lor de abordare. Amintesc câteva titluri, care vă pot convinge. Academicianul Emil Burzo, directorul publicației, scrie despre provocări generate de procesul de globalizare în sfera cercetării științifice. Mănos este capitolul care cuprinde file din istoria Maramureșului. Profesorul Marius Voinaghi aduce contribuții la repertoriul arheologic al Maramureșului Istoric, iar dr. Alexandru Leordean este preocupat de familiile nobile din Maramureș și rolul lor istoric.
Dr. Ilie Gherheș a documentat invazia tătarilor în Sătmar și Maramureș, desprinzând legenda de adevărul istoric. Dr. Vasile Cureleac și prof. Mirela Cureleac abordează premisele istorico-geografice ale populării ucrainenilor în Maramureș. Prof. Lucia Paraschiv ne aduce aminte de participarea românilor din Maramureșul Istoric la revoluția din 1848. Dr. Maria Meze a răsfoit periodice de informare generală, apărute în Maramureș în perioada interbelică. Prof. Mihaela-Cristina Gherheș ne plimbă prin târgurile din Maramureș în perioada interbelică. Dr. Ioan Boroica descrie câteva aspecte privind introducerea cadastrului în Borșa, iar prof. Simion Iuga analizează natalitatea și mortalitatea la Săliștea de Sus în prima jumătate a secolului XX.
Ciprian Coc reconstituie prezența Regelui Mihai la Strâmbu Băiuț. Drd. Vasile Timur Chiș scrie despre cimitire și monumente dedicate eroilor din armata austro-ungară, germană și maghiară din cele două războaie mondiale din Țara Maramureșului. Capitolul Spicuiri din istoria bisericească cuprinde articole semnate de pr. prot. Vasile-Aurel Pop despre sfintele ierurgii, slujbe de sfințire a întregii firi văzute, pr. dr. Vasile Iusco despre România și diplomația Vaticanului, iar drd. Lazăr Năsui reconstituie prin cuvinte Adunarea de la Alba Iulia, din 29 mai 1912, împotriva înființării Episcopiei maghiare de la Hajdugorog. Autorul a apelat la documente din arhiva Protopopiatului Vișeu și din presa vremii.
Sub genericul Panoramic cultural, prof. univ. dr. Nicolae Iuga ne aduce eterna epopee a Țiganiadei în actualitate. Dr. Marian Nencescu scrie despre naționalism și revizionism în Ardealul de Nord în preajma Primului Război. Dr. Adelina Emilia Mihali are articolul Ocna Șugatag, note de hodominie. Prof. Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu ne atrag atenția asupra unor semne și reprezentări de mare vechime și rare în ornamentica porților maramureșene. La capitolul recenzii, Maria Bilțiu scrie despre Ion Șiugariu, Gheorghe Pârja despre Ion Zubașcu și dr. Ion Petrovai despre Alexandru Filipașcu jr., ca om de știință, scriitor și împătimit al vânătorii.
Acest volum a fost îngrijit de profesorii Simion Iuga și Simion Bogîldea și a fost editat cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei orașului Săliștea de Sus, primar ec. Ștefan Iuga. Cinste vouă! Ați sprijinit o carte nobilă!
P.S. Mâine, sâmbătă 13 august, la Săliștea de Sus încep lucrările celei de-a XIV-a ediții a Simpozionului Național, cu participarea unor personalități din țară și din Maramureș. Voi fi acolo și vă voi spune cum a fost.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.