Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș, a participat săptămâna trecută la întâlnirea organizată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș cu reprezentanții instituțiilor publice care au atribuții în domeniul educațional și directorii unităților de învățământ din județ.
În cadrul întâlnirii, au fost discutate o serie de măsuri și aspecte care să asigure începerea anului școlar 2022-2023 în cele mai bune condiții atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Situația autorizațiilor de funcționare a unităților de învățământ din județ și a unităților conexe ISJ Maramureș, asigurarea condițiilor de funcționare a unităților școlare din Maramureș cu respectarea ordinelor emise de miniștrii Sănătății și Educației au fost câteva dintre temele principale discutate.
De asemenea, din această toamnă, vor funcționa două clase cu predare în limba ucraineană, în cadrul Liceului Pedagogic “Taras Sevcenko” din Sighetu Marmației, iar în perioada următoare vor fi stabilite detaliile necesare pentru înființarea a două clase cu predare în limba ucraineană și pe raza municipiului Baia Mare.
Aceste clase vor fi destinate copiilor ucraineni din Maramureș care au rămas în județul nostru după declanșarea războiului din Ucraina.