În perioada 4-7 octombrie se desfășoară, anual, „Săptămâna mondială a spațiului cosmic”. În acest an, tema evenimentului a fost „Spațiul și durabilitatea”, fiind consacrată îndeplinirii sustenabilității în spațiu.
La Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, profesoara de geografie Laura Cardoș a reunit, printr-un proiect, elevi din clasele a IX-a, care au participat la activități de predare-învățare a noțiunilor despre Univers prin metoda CLIL (Content and Language Integrated Learning), testându-și, ulterior, cunoștințele în cadrul unui concurs între licee.
S-au confruntat amical elevi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „Vasile Lucaciu”.
S-au purtat și discuții pe marginea noțiunilor din programa școlară, iar participanții au fost recompensați cu premii și diplome.