Consiliul Județean Maramureș – 30 de ani de la înființare

0
52

În acest an, Consiliul Județean Maramureș marchează 30 de ani de la înființare, ocazie cu care în instituțiile din subordine vor avea loc o serie de activități pentru maramureșeni și pentru publicul interesat.
• În perioada 1-6 noiembrie, toate muzeele vor avea intrare gratuită pentru vizitatori.
• În 1 noiembrie, în Satul de pe Deal va avea loc o Șezătoare “Tradiții care ne unesc”, organizată de Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară.
• Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare organizează miercuri, 2 noiembrie, între orele 7:30 – 15, o acțiune de donare de sânge, în cadrul unității spitalicești, strada George Coșbuc nr. 31.
• Miercuri, la Muzeul Satului din Baia Mare, începând cu ora 11, vor fi organizate ateliere cu activități precum: Arta împletiturilor tradiționale – clasa de estetică, Din bucătăria bunicilor – pregătirea bucatelor ca odinioară: pâine de mălai, cocuți pe vatră și fasole cu afumătură
• Joi, 3 noiembrie, între orele 9 – 16, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională are loc sesiunea de consiliere și orientare în carieră pentru tineri “Pașaport pentru viitor”.
• Tradiționalul Târg “Bun de Maramureș” va fi deschis vizitatorilor de vineri până duminică, 4-6 noiembrie, în curtea Palatului Administrativ din Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 46, și va reuni meșteri tradiționali și producători locali.
• Palatul Administrativ din Baia Mare va fi deschis vizitatorilor sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10-16, iar cei care doresc să-l viziteze se pot înscrie la tel. 0262212110, până joi, 3 noiembrie, ora 15.
• Duminică, 6 noiembrie, de la ora 14, în curtea Palatului Administrativ va avea loc un moment artistic oferit de Ansamblul Folcloric Național “Transilvania”.
• Săptămâna dedicată celor 30 de ani de activitate se va încheia luni, 7 noiembrie, prin semnarea Acordului de înfrățire între Județul Maramureș și Departamentul Cantal din Franța.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.