Numeroși credincioși au urcat Dealul Rohiei în 29 octombrie, în ajunul zilei în care s-au împlinit șase ani de la trecerea în Veșnicie a arhiepiscopului Justinian Chira. Și în acest an au venit mulți maramureșeni, dar și oameni din alte colțuri ale țării: Bucovina, Arad, Sălaj etc.
În „muntele cel sfânt al Rohiei” a fost săvârșită în data de 29 octombrie, Sfânta Liturghie Arhierească, urmată de parastasul oficiat la mormântul fostului ierarh maramureșean.
La finalul Sfintei Liturghii Arhierești, săvârșită de PS Timotei Sătmăreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a fost rostit cuvântul de învățătură. PS Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, a evocat personalitatea arhiepiscopului Justinian, care, deși ajuns la o vârstă înaintată, a avut misiunea de a reînvia Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.
“Rohia a fost un simbol. Maramureșul n-a avut episcopie, dar Rohia era ca o episcopie, unde Înaltpreasfințitul Justinian, care a fost 30 de ani stareț, era ca un episcop de țară, respectat de către popor, un mare mărturisitor și părinte, și luminător, și a rezistat. Și iată că Dumnezeu i-a dat bucuria să trăiască libertatea, eliberarea României de un regim care n-a fost al nostru, nu l-am îmbrățișat, a fost de import, a fost impus, și să trăiască renașterea Episcopiei la care a lucrat slujind pe Dumnezeu. A trăit să vadă minunea dezvoltării acestei mănăstiri. Biserica aceasta parcă este coborâtă din cer pe stâncă”, a spus PS Iustin.
Totodată, episcopul maramureșean a anunțat că anul viitor când se vor împlini 7 ani de la plecarea la Domnul a ÎPS Justinian, va fi organizat un eveniment mai solemn. De asemenea, în planurile episcopiei există și amenajarea unui muzeu, dedicat arhiepiscopului Justinian Chira, în centrul cultural, construit în preajma bisericii.
După Sfânta Liturghie, la mormântul arhiepiscopului a fost oficiată slujba parastasului, iar la final, toți credincioșii au primit un colac și un pahar de vin.