Simpozion dedicat Părintelui Dr. Vasile Lucaciu

0
43

PS Vasile a deschis marți, 29 noiembrie, simpozionul dedicat Părintelui Dr. Vasile Lucaciu, la 100 de ani de la moartea celui care a fost cel mai neobosit luptător și comunicator al drepturilor românilor în țară și în străinătate.
Evenimentul, organizat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, s-a desfășurat la Sala Millennium din Baia Mare și a avut conferențiari de seamă precum: profesorul universitar dr. Toader Nicoară, dr. Adriana Zaharia, pr. Alin Vara, fiind moderat de pr. dr. George Nicoară. Pau­za și finalul simpozionului au fost îmbogățite de momente muzicale susținute de Cvartetul Euroart din Baia Mare. A fost un eveniment cultural de mare finețe și însemnătate, dedicat părintelui Vasile Lucaciu, cunoscut sub apelativul „Leul din Șișești”, pentru marele curaj și perseverența de care a dat dovadă pe toată durata vieții și activității sale și care, în acest an, a fost declarat „Erou al Națiunii Române”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.