Crâmpeie din viața arhiepiscopului Justinian Chira

0
554

• Amintiri… mărturii •

“Mi-a marcat tinerețea, dar și toată viața”, așa își începe șirul amintirilor despre arhiepiscopul Justinian Chira, părintele Nicolae Florin Thira, cel care i-a fost diacon o lungă perioadă de timp, 12 ani. Preotul Nicolae Thira slujește acum la Parohia Ortodoxă “Nașterea Domnului” din Baia Mare, iar în slujirea sa se observă amprenta duhovnicească pe care i-a imprimat-o ierarhul maramureșean. Părintele Nicolae Thira a avut binecuvântarea de a-l cunoaște pe Înaltpreasfințitul Justinian din fragedă tinerețe, deoarece a crescut la umbra Mănăstirii “Sfânta Ana” Rohia. Nici nu bănuia că la doar 22 de ani i se va încredința o misiune atât de înaltă, aceea de a sluji ca diacon pe lângă unul dintre cei mai iubiți ierarhi.

“Eu sunt lăpușean, din Târgu Lăpuș născut. Am crescut la umbra mănăstirii Rohia. Am fost coleg de clasă și de bancă la Seminar, cu actualul stareț de la Mănăstirea Moisei, părintele Teofil. Mergeam împreună de la școală la mănăstire. Eu cântam la strană, a fost o perioadă când m-am gândit să iau drumul călugăriei. Pe parcurs, după ce am intrat la Seminar s-au mai schimbat lucrurile. Părintele Șanta Gheorghe, duhovnicul și dirigintele meu, un om deosebit, un om duhovnicesc și înțelept, îmi spunea așa: Florine, uite ce îți recomand: stai și îți termină seminarul și apoi vei fi mai în măsură să iei o decizie mai adevărată, mai potrivită, mai înțeleaptă. Apoi am cunoscut-o pe soția mea, m-am căsătorit”, rememorează părintele Nicolae Thira.
După ce a terminat facultatea i-a încolțit gândul să își depună dosarul pentru o parohie, dar Dumnezeu avea alte planuri. De aici a fost doar un pas pentru ca ierarhul să devină pentru părintele Nicolae, “episcopul tinereților mele”. De altfel, la mijloc mai era o taină pe care o cunoștea doar Dumnezeu: părintele Nicolae avea “rădăcini” în satul natal al ÎPS Justinian, Plopiș.
“Pe mine m-a ales Înaltul oarecum indirect. După ce am terminat seminarul, am dat la facultate, m-am căsătorit, aveam gânduri să merg într-o parohie. Era perioada în care multe filii se transformaseră în parohii. Era nevoie de preoți. Aveam de gând să îmi depun dosarul pentru o parohie. Actualul episcop-vicar, PS Timotei, a fost trimis de PS Iustin să îmi spună să accept postul de diacon al ÎPS Justinian. Eram înzestrat cu talentul vocal și el s-a gândit că voi fi potrivit pentru această misiune. Mai e ceva interesant: rădăcinile din partea mamei mele sunt din Plopiș, am și ceva rudenii îndepărtate, nu am făcut niciodată uz de lucrul acesta, nu am bătut toba pe tema aceasta. Și Înaltului nu i-am spus niciodată”, și-a amintit părintele Nicolae Thira.
Pentru că era prea “necopt” în cele duhovnicești, părintele Nicolae Thira nu a înțeles din start, darul pe care Dumnezeu, în marea sa iubire I l-a făcut atunci. În timp avea să descopere personalitatea ÎPS Justinian Chira și a înțeles că a fost o adevărată binecuvântare să stea lângă un “episcop al duhului”. “Dintru începuturi a fost o perioadă de inconștiență, când ești tânăr nu înțelegi prea mult lucrurile. Nu am înțeles prea mult poziția, cu adevărat, chemarea, personalitatea ÎPS Justinian, le-am descoperit pe parcurs”, a spus părintele Nicolae. El a mai accentuat că ÎPS Justinian Chira este cel care l-a numit Nicolae, pentru că toți din jur îl strigau Florin. “Pe mine mă cheamă Florin Nicolae. Cel care m-a numit părintele Nicolae a fost ÎPS Justinian care avea evlavie la Sfântul Nicolae și probabil că a simțit să mă numească în felul acesta, vrând să dea o altă încărcătură, o altă semnificație mai profundă, mai matură tânărului de atunci, un nume mai duhovnicesc”, a concluzionat părintele Nicolae Thira. (va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.