Adam și odihna cosmică

0
209

Ultima zi a anului care a trecut a fost pentru mine, dar nu numai, despărțirea lumească de poetul, traducătorul și prietenul meu sârbo-valah, Adam Puslojic. Am cunoscut multă lume literară în viața mea de până acum. Pe marele poet Adam Puslojic, membru de onoare al Academiei Române, nu l-am cunoscut când am dorit eu. Ci când a vrut Dumnezeu. S-a întâmplat să ne privim în ochi, sub semnul lui Blaga, la Cluj. Atunci s-au adunat toate fluviile în mine. Un fel de potop de sentimente, în care greu te descurci. La o masă, într-o dimineață miraculoasă, am fost invitat de Adam și savantul lingvist de origine basarabeană, Eugen Coșeriu, o autoritate lingvistică în Europa. Mă rezemam de doi uriași ai culturii europene.
Cu Eugen Coșeriu m-am mai întâlnit încă o dată la Chișinău. Apoi niciodată. Adam, din acea primăvară clujeană (1995), mi-a devenit umbra cerească, curiozitate balcanică, dar și expresie lirică românească. Cu multe întrebări scrise pe frunze de trifoi norocos. Prin Adam, am învățat lecția neliniștită a poeziei, dar și odihna cosmică a prieteniei. Și ca legătura noastră să aibă un nume, am decis să scriem împreună o carte. O carte-dialog, care are un titlu danubian: „Sub podul lui Apollodor, despre Nichita Stănescu și alți poeți din lume.”
Având o prefață semnată de criticul literar Mircea Tomuș, cartea a fost lansată la Craiova, Timișoara, Ploiești, Belgrad, Maramureș și Cobișnița, satul natal al lui Adam, din Valea Timocului. Dar Adam avea pașaport de suflet pentru Maramureș. El, ca o Dunăre inventată, s-a convins că drumul spre Nord nu are nevoie de busolă. Există Steaua Polară a prieteniei. Și Adam a venit, și a revenit, pentru a ne cunoaște, pentru a se întâlni cu umbra marelui său prieten Nichita Stănescu, care hălăduiește prin Maramureș.
Pe această cărare cu bolovani, Adam a curățat lumea noastră reciprocă de mulți spini. A limpezit multe necunoscute. A reușit. Ne-a cunoscut, iar mulți dintre noi l-am prețuit nespus de mult. Aici s-a întâmplat o împlinire de anvergură pentru destinul lui liric în limba română. Publicarea trilogiei poetice „Asimetria durerii”, asumată magistral și unic pentru biografia lui de către Editura „Proema” din Baia Mare. Întâlnirile noastre au consolidat un tărâm a cunoașterii. L-am prețuit și mai mult după ce, după o adâncă meditație, mi-a declarat într-un interviu: am devenit poet român în Maramureș!
Ce vreți mai mult, stimați contemporani? El a venit spre noi cu o zestre de inițiativă care-i poartă numele. Adam rămâne noul și sfântul duh al mișcării clocotriste de la Belgrad. A fost, și rămâne, simbolul neliniștii scrisului. Mama Doca, când lui Adam i s-a decernat Marele Premiu „Nichita Stănescu”, al Serilor de Poezie de la Desești, mi-a spus: aiesta-i un om mare! L-a întrezărit după cum i-au spus și prietenii: chipul lui, amestec de asprime țărănească și lumină mistică din desenul pictorilor de icoane româno-sârbi și din înțelepciunea singuraticilor care știu bine alcătuirea atomului.
În cartea despre care am vorbit, Adam a spus cu mândrie: „Numele lui Nichita Stănescu reprezintă pentru mine poezia modernă.” Adam a fost mesagerul, pelerinul fără odihnă, pentru a limpezi, uni, cuceri, dovedi, a înălța două culturi: sârbă și română. Prin el am cunoscut doi mari poeți sârbi, Radomir Andric și Srba Ignatovic, care au purtat în dreptul inimii poezia română. Am cunoscut prețuirea lui Vasko Popa, pentru Nichita. Mircea Dinescu, într-o întâlnire de la Sibiu, îi spunea lui Adam că are sentimentul că el, poetul din Valea Timocului, va muta Balcanii spre Centrul Europei.
Gândul poetului din Slobozia s-a împlinit, deoarece Adam a pus piciorul aproape de Centrul Europei, lângă Maramureșul mușcat. Nu uit că în urmă cu 12 ani, lui Adam Puslojic i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Nord din Baia Mare. Și Adam a plecat în ultima zi a anului 2022. Într-un decembrie, precum fratele Nichita. Nu uit șederea mea și a familiei Peterliceanu în satul natal al lui Adam, Cobișnița. Apoi la Negotin, Malainița, Zaicear, ori Gamzigrad, satul de români timoceni, devenit cunoscut după deschiderea Muzeului Felix Romuliana, fosta reședință a împăratului Galerius, din Dacia.
Adam a murit, dar opera și faptele sale au semnul duratei. În data de 18 decembrie, 1995, Adam era la Desești, cu Dora Stănescu și actorul Anton Tauf. Ne-am întâlnit cu oameni din sat. Pe loc, Adam ne-a dăruit o poezie din care rețin finalul: „Avem nevoie de o colindă/ Eu vă rog, vă implor/ Cântați./ Mereu și pretutindeni/ Dumnezeu numai așa va veni/ Imediat/ Dumnezeu numai așa vine la sat.”
Adio, Adam! Dar spiritul tău este și va fi mereu printre noi! Ne mai auzim în Cuvinte, Adam-frate!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.