­„Chemarea spre viața consacrată am simțit-o încă din perioada copilăriei” (sora Veronica)

0
1861

În 2 februarie va fi marcată cea de-a 27-a Zi Mondială a Vieții Consacrate. Rolul acesteia este de a face mai bine cunoscută viața consacrată la nivelul întregii Biserici, pentru a fi mai apreciată nu doar pentru ceea ce face, dar și pentru ceea ce este și semnifică. Un alt obiectiv este de a încuraja persoanele consacrate să continue reflecția și discernământul privind identitatea și misiunea lor în Biserică și în lume, înălțându-i Domnului laude și rugăciuni pentru darul vieții consacrate. Sora Veronica, superioara Mănăstirii “Sfânta Maria” din Baia Mare, este un exemplu de consacrare atât prin trăirea personală, cât și prin activitatea de zi cu zi orânduită în slujba lui Dumnezeu și a semenilor.

• „povesteam mult cu Isus”

Reporter: Când și cum v-ați simțit chemarea înspre viața consacrată?
sora Veronica: Chemarea spre viața consacrată am simțit-o încă din perioada copilăriei. Îmi amintesc foarte bine și acum faptul că îmi plăcea mult să mă rog. Acasă, la Ieud, aveam o icoană cu Isus, iar atunci când aveam puțin timp liber fugeam în camera unde era această icoană și mă rugam sau, mai bine zis, povesteam mult cu Isus. Vreau să spun că timpul liber era un lux la țară pe vremea aceea deoarece aveam mereu foarte mult de lucru: familia mea era numeroasă și aveam și foarte multe animale (300 de oi, vaci, capre, porci etc.). De obicei, duminica și în sărbători “furam” puțin din timpul destinat jocului și mergeam să-I țin companie lui Isus. Nu știam încă bine rugăciunile, dar mă rugam cum știam eu, mai bine zis povesteam cu El ca și cu cel mai bun prieten, Îi spuneam ce am făcut în ziua respectivă, care erau bucuriile și durerile mele, cine m-a supărat sau necăjit. Apoi Îi spuneam “Isuse, mai merg puțin să mă joc și apoi mă întorc iar la Tine!”. Ajunsă la vârsta adolescenței eram atât de hotărâtă încât mi-am făcut bagajul și, pur și simplu, am plecat la mănăstire.

• „în prezența Sa, simțeam o liniște, o pace, o fericire care nu poate fi descrisă în cuvinte”

s.V.: Dar cum nu eram încă majoră, tata m-a obligat să mă întorc acasă. Am stat acasă, apoi, până la vârsta de 19 ani. Însă, în tot acest timp, participam cu mare entuziasm la evenimentele care erau în sat (nunți, botezuri, șeză­tori etc.) unde se cânta și se dansa mult. Dar, deși mă distram foarte bine la fiecare eveniment (une­ori eram chiar sufletul petrecerii), odată ce ajungeam acasă parcă simțeam că îmi lipsește ceva. Entuziasmul și euforia dispăreau… Am realizat că nimic din toate acestea nu reușesc să mă împlinească. Tânjeam după ceva mai mult, după o bucurie, o fericire care să dureze și să mă mulțumească pe deplin. Și, din nou, mergeam la Isus și vorbeam cu El… Îi ceream să mă ajute, Îi spuneam că vreau să rămân mereu cu El. În prezența Sa, simțeam o liniște, o pace, o fericire care nu poate fi descrisă în cuvinte. Mă regăsesc și eu în cuvintele Sfântului Augustin care spunea atât de frumos: “Ne-ai creat pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni în Tine”.

• chemare intensă înspre viața consacrată

R.: Cum v-ați alăturat Ordinului Surorilor Sf. Vasile cel Mare? Dar mănăstirii din Baia Mare?
s.V.: Dorința mea arzătoare era să devin călugăriță pentru că am înțeles că doar așa o să pot să petrec cât mai mult timp cu Isus. Despre Ordinul Surorilor Sf. Vasile cel Mare am aflat de la o soră baziliană pe nume Sora Magdalena (Măricuța Pleș). Ea locuia la Ieud, dar era deja intrată în Ordin (pe timpul comunismului), iar duminica mergeam la ea, ne rugam împreună și ea ne povestea despre călugărițe și despre programul lor de viață. În urma celor auzite de la ea, am simțit și mai intens chemarea mea spre viața consacrată. În Ordinul Sf. Vasile există regula ca, la o anumită perioadă de timp, prin rotație, să fie mutate surorile astfel încât toate surorile să treacă prin toate comunitățile provinciei. Și așa am ajuns în Baia Mare.

• din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele

R.: Cum e viața la mănăstire?
s.V.: Viața la mănăstire este deosebit de frumoasă pentru că tot ceea ce facem este făcut din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Avem și program de rugăciune, dar și program de lucru, așadar rugăciunea și munca se împletesc într-o ofrandă adusă Domnului. Oricât de obositoare ar fi munca este suficient să ne înălțăm ochii la Cer pentru a primi forța și energia necesare. Și mulțumim Domnului și pentru acest loc minunat, acest Deal al Crucii unde este situată mănăstirea. Suntem și la propriu mai aproape de Cer. Programul nostru începe în zori și se termină târziu în noapte. Încercăm să ne ghidăm după cele spuse de Sfântul Vasile cel Mare, întemeietorul ordinului nostru: “Ce poate fi mai mare fericire decât să imiți, aici pe pământ, cetele îngerilor care aleargă la rugăciune încă din revărsatul zorilor și preamăresc pe Făcătorul lumii în laude și cântece”. E o mare mulțumire sufletească atunci când reușim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ușurăm puțin din poverile celor greu încercați de soartă care ne trec pragul.

• o mulțime de evenimente și în acest an

R.: În 2 februarie Episcopia Greco-Catolică de Maramureș va marca cea de-a 27-a Zi Mondială a Vieții Consacrate. Care va fi aportul surorilor de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare la evenimentul din acest an?
s.V.: Surorile Baziliene vor participa la programul comun de rugăciune dedicat persoanelor consacrate, program propus de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș.
R.: Ce evenimente va găzdui mănăstirea “Sfânta Maria” în acest an?
s.V.: Ca în fiecare an, și în 2023, mănăstirea va găzdui o mulțime de evenimente, cum ar fi: exerciții spirituale pentru preoți, persoane consacrate, laici, tabere pentru copii, tineri și voluntari, întâlniri cu binefăcătorii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.