Primul sigiliu în epica Nordului

0
159

Lumea nu stă pe loc, nu merge ciudat numai înainte, ci avem și motive bucuroase de a ne întoarce la repere ziditoare. Când am primit romanul „Moara de la Șișești” (Editura Marist, Baia Mare, 2022), scris de preotul greco-catolic Ioan Costin, l-am citit și m-a cuprins o emoție întemeietoare. După știința mea, este primul roman scris în această parte de țară, acum mai întreagă ca atunci. Această recuperare de excepție o datorăm domnului Gheorghe Muntean, un cercetător și căutător în arhive, de numele lui legându-se și alte importante lucrări de istorie locală. Intuitiv și tenace, domnul Muntean are meritul descoperirii în memoria Muzeului Digital al Romanului Românesc a unei copii a acestui roman, important pentru istoria locului.
Romanul preotului Ioan Costin a apărut la Baia Mare în anul 1894. Deci cutezanța mea de a spune că este întâiul sigiliu epic, sub forma romanului, poate fi contrazisă de cercetători. Îi aștept. Deocamdată, vă relatez despre această carte unicat, despre autor și ceva din universul captivant al narațiunii. Ioan Costin (1855-1931) s-a născut în Satu Nou de Sus. A fost absolvent al gimnaziului din Baia Mare, își termină studiile teologice în anul 1884, la Gherla. Este hirotonit preot pentru parohia satului în care s-a născut. De aici iradiază printr-o activitate laborioasă la nivel pastoral, cultural, publicistic și politic. Trăiește din plin energia vremurilor de mare densitate. Slujește în mai multe parohii, Recea, Firiza, dar participă și la viața politică, pledând pentru egalitatea în drepturi, pentru recunoașterea limbii române în administrație, justiție și cultură.
A venit momentul să spun că preotul Ioan Costin este cumnat cu marele Vasile Lucaciu. De altfel și romanul „Moara de la Șișești” este dedicat tribunului, Vasile Lucaciu fiind personaj în acest roman. Dedicația este lămuritoare: „Scumpe Vasile! Iubite cumnate! De la tine, ca de la prețuitul meu profesor de limba și literatura română, mi-am câștigat cele mai scumpe trei talismane: iubirea religiunei, națiunei și limbei.” Autorul acestei cărți participă la adunări patriotice, fiind cooptat în conducerea Cercului electoral Baia Mare. În anul 1892, se află în delegația celor trei sute de români care au pornit spre Viena pentru a prezenta împăratului Memorandumul românilor din Transilvania. Are interdicția de a intra în Șișești, când cumnatul lui a fost în detenție.
A făcut parte din mai multe organizații culturale și economice românești, fiind un asiduu activist al ASTREI. Publică, după obiceiul vremii, cărți pentru folosul gospodarilor. Cum a fost manualul de stupărit. Este colaborator la principalele publicații românești din Transilvania: „Foaia Poporului” și „Telegraful Român.” După ce a văzut înfăptuită România Mare nu s-a lăsat prins de curentul regionalist. Și-a trimis copiii în vechiul Regat că, spunea el, avem multe de învățat de acolo. Cercetătorul Gheorghe Muntean, în prefața cărții, a evocat aspecte mai puțin cunoscute din viața acestui preot, patriot, publicist român. Din Arhivele Naționale Maramureș a desprins și sfârșitul acestui brav bărbat.
La data de 16 decembrie 1931, preotul greco-catolic Alexandru Mihalca, paroh în localitatea Satu Nou de Sus, consemna în registrele parohiale, la rubrica morților, „decesul protopopului Ioan Costin, de religie greco-catolică, născut în Satu Nou de Sus, cu ultimul domiciliu în Firiza, în vârstă de 76 de ani. Cauza morții – slăbiciune senilă. A fost înmormântat în cimitirul de lângă biserică. Repausat în Firiza, s-a adus și înmormântat în Satu Nou de Sus.” Despre roman, într-un text de întâmpinare, scriitorul Alexa Gavril Bâle creionează un portret convingător autorului Ioan Costin, făcând aprecieri pertinente asupra acestei cărți, un veritabil eveniment editorial pentru această parte de țară. Dar și mai încolo.
Prin acest roman, preotul Ioan Costin se alătură grupului de scriitori români, preoți, dintre care îi amintim pe Gala Galaction, un precursor genial, aș spune eu, al realismului magic, ilustrat în literatura universală de laureatul Nobel, Gabriel Garcia Marquez și pe blajinul Ion Agârbiceanu, un fascinant prezentator al vieții satului ardelean, apreciază scriitorul Alexa Gavril Bâle. Mai spune scriitorul nostru că „romanul este bine scris, într-o încântătoare limbă română veche.”
Eu atâta pot să adaug deo­camdată: rar mi-a fost dat să tresar, să fiu cuprins de vraja întâmplărilor descrise într-o limbă română care ne-a salvat prin vreme. Am rămas cucerit de descrierea satului Șișești, de obiceiurile locuitorilor, descrierea minuțioasă a florei și faunei. Mi-a rămas memorabilă povestea nucului, una din metaforele poeziei mele. Este memorabil portretul lui Vasile Lucaciu, în vâltoarea vremurilor. Salut acest proiect editorial realizat de Gheorghe Muntean, cu sprijinul Primăriei Șișești, primar Ioan Mircea Tentiș. Este o restituire extrem de importantă pentru a cunoaște starea limbii române la începutul veacului XX, relațiile dintre oameni, rolul bisericii și al școlii, așa cum au fost. Mi-a plăcut să aflu că între ei, șișeștenii, se mângâiau cu termenul de jupân. Așa că mulțumesc și jupânilor contemporani pentru acest prețios dar. Rămân la părerea mea: este primul sigiliu epic al Nordului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.