Serbările iernii și file din istoria României • Povestea unei statui, dăltuită în marmură, la Baia Mare

0
383

De mult nu am mai văzut atâta lume la un loc. Și știința de a transforma un eveniment într-o mare sărbătoare. Vorbesc aici despre cea de-a XV-a ediție a “Serbărilor iernii”, organizate de rotarienii clujeni. Nu știu cum au fost celelalte ediții, dar cea care a umplut până la ultimul loc Cinematograful Teatru “Florin Piersic”, din Cluj-Napoca, a atins gradul de excelență. Iar dr. Matei Miko, președintele Clubului Rotary, unul dintre primele cluburi din România, a demonstrat că știe să organizeze evenimente la cele mai înalte standarde. E adevărat că și tema a fost generoasă: pagini de istorie. Cu momente emoționante.
Primul moment a vizat premierea liceenilor care au participat la concursul de eseuri “Școala Ardeleană”. Inițiat de academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, concursul își propune stimularea în rândul elevilor nu doar a creației literare, ci și pe cea istorică. Premierea a fost făcută de acad. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu”, al Academiei Române, Cluj-Napoca. Norocoși au fost cei 10 elevi premiați.
Cel de-al doilea moment al serii l-a constituit proiecția de gală a filmului documentar ”Maria, Inima României” – regia și scenariul Trevor Poots, producător asociat Dan Drăghicescu, producător Senior Viorel Chesaru, editor Mircea Lăcătuș, narator Marcel Iureș; producție Chainsaw Film Production. Cu prezența producătorului executiv John M. Florescu. Au fost 72 de minute de istorie. Un portret în mișcare, reprezentând-o pe Regina Maria, delicată și frumoasă, diplomată și mai bărbat decât toți bărbații epocii. Cu vocea inconfundabilă a lui Marcel Iureș, naratorul documentarului, filmul ne-a purtat, prin intermediul fotografiilor și interviurilor, prin nouă țări, prin 14 arhive naționale, cu dramatismul anilor de război și cu Conferința de pace de la Paris, care consfințea, internațional, Unirea de la 1 Decembrie 1918.
Vizibil emoționat, John Florescu, fiul istoricului Radu Florescu, descendent al unei vechi familii boierești din Țara Românească, cu studii în istorie, politologie, filozofie și economie la Boston College (SUA) și la Oxford (Marea Britanie), cu cetățenie americană și franceză, a vorbit în limba română. Și a ținut să spună că documentarul “Maria, Inima României”, vine după un alt documentar istoric – “Regele Mihai, drumul spre casă”. Cel care a produs pentru rețele precum CBS, HBO, BBC, The History Channel, Discovery-Times, PBS, Disney, care a intervievat șase președinți ai Statelor Unite, a făcut în 2019 și în 2022, Turnee Naționale de Educație, cu cele două documentare. Așa se învață istoria!
A urmat cel de-al treilea moment, pentru care am mers special la Serbările iernii. Povestea  statuii Regina Maria. Sculptură monumentală, realizată de sculptorul băimărean Mircea Rusu. Care a urcat pe scenă alături de Alexandru Nicolici și o parte dintre maramureșenii care au contribuit și financiar, și moral la transformarea unui bloc de marmură de Rușchița în statuia, care va vorbi prin vreme de Majestatea Sa, Regina Maria a României. Alături de maramureșenii Alexandru Nicolici, Victor Florian, Ioan Bercu, sculptorul Mircea Rusu au fost Matei Miko și Cosmin Suciu, de la Alba Iulia. Acolo unde se află statuia Reginei Maria. Dezvelită în 15 octombrie 2022, la 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.
Acolo, la Alba Iulia au fost prezenți Custodele Coroanei, patriarhul României, sculptorul Mircea Rusu, Corala Armonia și cei care au făcut posibilă statuia Reginei tuturor românilor. 1000 de zile de trudă și poate tot atâtea nopți de meditație i-au trebuit sculptorului să poată spune, în final, Vă iubesc, Majestate!
Finalul evenimentului de la Cluj i-a aparținut Alexandrei Rebeca Iancu, cu un moment de muzică vocală, acompaniat de harpă, o notă de eleganță și rafinament.
Nihil sine Deo! Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul își odihnește sufletul! …Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele! Frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară, pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită, stă scris în Testamentul Reginei.
O parte dintre cei care au transformat o idee într-un monument care va dura prin vreme au fost la Serbările iernii. Dăruind din ceea ce ai, în folosul unui gest mare, nu te sărăcește, ci te îmbogățește. Generozitatea vine din suflet și nu are nicio legătură cu bogăția, ci este împlinirea sufletului! Și cel mai frumos este să dăruiești cu sufletul!
Povestea Statuii Reginei Maria este întregită și de un splendid album. Am dus cu noi două exemplare. Unul l-am dăruit acad. Ioan Bolovan și altul lui John Florescu, producătorul documentarului “Regina Maria, Inima României”.
Avem nevoie să cunoaștem istoria. Să ne respectăm eroii. Regina Maria a fost unul dintre ei. A luptat să-și așeze țara pe harta Europei. Și a reușit. A rămas una dintre cele mai importante personalități ale istoriei românești, prin exemplaritatea destinului ei. A crezut în România modernă și unită. A cucerit Londra, Paris, New York și Washington prin farmec, inteligență, prestanță și viziune politică. A întărit relațiile României cu Occidentul, fiind considerată cea mai frumoasă față a diplomației românești. A avut un rol crucial în destinul și evoluția României.
Aș fi bucuroasă să văd cât mai multe asemenea momente!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.