Așa arată o dilemă: chiar dacă ai abuzat de pădure mai mult ca oricare alții, mai mult chiar ca Borșa, încerci să reintri în normalitate. Tu, comuna cu alură turistică și cu mult albastru la vedere. Ai ajuns să dai ce pădure ți-a mai rămas în pază la ocol privat sătmărean, numai să scapi de abuzuri.
Și-acum, brusc, iar ești în poziția de a te întoarce la ocolul sub a cărui oblăduire ai rămas cu pajiști cu cioate deasupra satului.
Ironia? Se mai gândesc silvicii… Oricum, pădurea care mai este de retrocedat nu ți-o dau, până nu duc până la capăt programul de “rărituri”, adică a se citi “rărim până nu se mai vede pădurea de copaci”. În rest, toată lumea e de bună credință, pădurea e de vină.