Sfânta Liturghie Arhierească la biserica Soborul Sfinților 12 Apostoli Baia Mare

0
198

Duminică, 19 februarie 2023, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și a lăsatului sec de carne, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Soborul Sfinților 12 Apostoli” din municipiul Baia Mare, paroh Pr. Milan Bălan, consilier eparhial, înconjurat de un sobor e preoți și diaconi.

„Biserica minunată „Soborul Sfinților 12 Apostoli” din municipiul Baia Mare, ctitorită de părintele fost consilier Gheorghe Bălan împreună cu credincioșii de aici, și pentru că nu putem să facem acest lucru de sărbătoarea hramului, care este „Soborul celor 12 Sfinți Apostoli”, pe 30 iunie, având mare sărbătoare la Mănăstirea Bârsana de pe Valea Izei, venim între sărbătorile de iarnă și Postul Mare să le facem bucurie părineților și credincioșilor și să ne rugăm împreună. Dumnezeu ne-a inspirat să venim în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care este judecata finală, la sfârșitul istoriei, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Înfricoșătoare pentru că este definitivă și irevocabilă, ultima sentință definitivă și irevocabilă. Mântuitorul din Evanghelie ne spune că vom fi judecați după felul în care ne-am asemănat cu Dumnezeu în iubire, în milă și milostivire. Aceasta va fi judecata și măsura judecății în felul în care am înțeles să fim umani și apoi, cu atât mai mult, să fim creștini, să avem iubire față de cei care nu au pe nimeni, care sunt în nevoință, care au privațiuni, care sunt în suferință. Anul acesta este Anul omagial al persoanelor vârstnice și persoanele vârstnice sunt bătrânii și învățătorii noștri. Ei au ctitorit și au temeluit țara și ne-au dăruit-o și ne-o lasă moșternire, așa cum biserica o primim noi de la înaintașii noștri, tot așa familia primește de la părinți moștenirea întreagă și comunitățile și neamurile primesc de la bătrânii lor, de la înaintașii lor toată moștenirea, toată jertfa, toată suferința, toată lupta pentru păstrarea comorii integrale în ce privește pământul, limba cultura, neamul,  credința. De aceea, la sfârșitul istoriei și la Judecata finală inclusiv aceste lucruri vor fi evaluate de Hriustos, Care nu mai este ca și la judecata cea dreaptă bun și blând păstor, umblând să caute oile sale ca să le ducă în staul, ci va fi drept judecător, nepărtinitor, judecând faptele noastre și dăruidu-le locuri potrivite acolo unde El a zis: În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

           Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Pr. Milan Bălan, consilier eparhial teologic-educațional, Pr. Andrei Marius Pop, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Pr. Gheorghe Bălan, consilier eparhial onorific, ctitorul sfintei biserici, Pr. Lect. Univ. Dr. Dorinel Dani, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois, și corul bisericii, dirijat de Eugen Indre.

Cuvântul de învățătură

Suntem în cea de a treia duminică a Triodului, cu o săptămână înainte de începutul Postului Sfintelor Paști. Sunt trei săptămâni și patru duminici premergătoare începutului de post. Aceasta este a treia, numită a Înfricoșătoarei Judecăți sau pe înțelesul nostru a judecății de la sfârșitul lumii. De la sfârșitul istoriei, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Așa cum scrie în scripturi, că Fiul lui Dumnezeu și cum ne-a învățat și cum rostim noi în Crez S-a suit la Ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. De unde iarăși va să vină cu slavă să judece viii și morții, iar Împărăția care se va întemeia după Judecata Finală nu va mai avea sfârșit. Pericopa evanghelică ce se citește în această duminică, laută de la Sfântul Evanghelist Matei, din Capitolul V, este un îndemn-avertisment, pentru că Mântuitorul, după ce propovăduiește Evanghelia Împărăției Cerurilor, spre finalul acivității, știind că urmează să pătimească, să fie judecat la moarte prin moarte pe Cruce și să moară pe Cruce pentru păcatele noastre ale întregii umanități, și apoi să Învieze și să se întoarcă în slava pe care a avut-o de la Tatăl mai înainte de a fi lumea, purtând trupul omenesc îndumnezeit. A îndumnezeit firea omenească ca și trupul nostru, care are exact aceleași elemente, același ADN uman pe care l-a luat Iisus din Fecioara Maria. Și ca Dumnezeu are origini în Tatăl mai înainte de toți vecii. Și zicem Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. I-a pregătit pe sfinții Apostoli și pe ascultători, transmițându-le acest mesaj final și le-a zis: când va aveni Fiul omului pe norii cerului, cu slavă, înconjurat de miliardele de oștiri cerești, pentru că noi suntem câteva miliarde pe Terra. Infinit mai multe milirarde de oștiri nevăzute populează ceea ce noi nu vedem cu ochii aceștia fizici. Vedem cu ochii credinței și vedem lumea de dincolo când sufletul se desparte de trup. Dumnezeu ne pregătește pentru momentul în care vom vedea lumea care nu se mai sfârși. În lumina pregătirii acestei întâlniri mari, la nivel înalt, cosmic ne pregătește Hristos cu pericopa evanghelică de astăzi. Și nu intrăîn viața noastră brutal, nu ne face un chestionar necruțător. Ne învață care sunt principiile, care va fi principiul de bază al evaluării vieții fiecăruia dintre noi. Și tot ce rezultă din tot ceea ce ne spune Mântuitorul în Evanghelia de astăzi este faptul căne pune să ne întrebăm și ne așază în minte ca să fim preocupați în ce măsură realizăm în viața noastră chipul și asemănarea cu Dumnezeu. Dumnezeu este iubitor, este îndelung răbdător, este milostiv și milos. Și în același sens, zice Mântuitorul către noi: dacă vreți să semănați cu Dumnezeu, să fiți și voi așa. Fiți dar voi desăvârșiți precum Tatăl vostru cel din Ceruri desăvârșit este.”

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.