Crâmpeie din viața arhiepiscopului Justinian Chira • Amintiri… mărturii

0
201

„Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalță spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniș, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se știe ruga nu va ști ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogățiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă”, sunt cuvinte rostite din propria trăire de arhiepiscopul Justinian Chira, căci ierarhul a fost un om al rugăciunii. Se ruga zi și noapte pentru întreaga suflare omenească, iar rugăciunea sa străbătea cerul și ajungea direct în „inima lui Dumnezeu”.

Despre rugăciunea pe care o avea ÎPS Justinian sunt martori oamenii care au mers cu inima grea la episcop și prin rugăciunile sale, venea rezolvarea la necazurile prezentate. Alteori era suficientă o privire care te învăluia și simțeai că ÎPS Justinian a văzut frământarea ta, oftatul ascuns din inimă, iar prin rugăciunea sa, îți era alinată întreaga durere. Sunt și persoane care l-au văzut pe ÎPS Justinian Chira adâncit în rugăciune. L-au văzut când, după ce plecau credincioșii, ierarhul se așeza în genunchi și se ruga fierbinte, cu lacrimi, pentru acești oameni. Unul dintre foștii săi arhidiaconi mărturisește că a înțeles într-un anumit moment cât de profundă era rugăciunea ÎPS Justinian, o rugăciune în care era angajat total cu trupul, cu inima, cu mintea.
Era ziua de 11 august când ÎPS Justinian Chira fusese anunțat că s-a așezat crucea pe Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Ierarhul a fost fericit atunci și a exclamat: Doamne, Slavă Ție! Câteva momente mai târziu, la orele amiezii, părintele arhidiacon care asistase la bucuria ierarhului a fost abordat de două doamne care doreau să meargă în audiență la ÎPS Justinian. Știind că avea o stare bună, arhidiaconul s-a întors în chilia arhiepiscopului pentru a-l anunța de dorința acelor persoane.

“În momentul când a aflat că s-a așezat crucea pe catedrală a fost foarte fericit. Drept mulțumire, ce putea să facă, decât să se roage. La un moment dat, au venit două femei, eu tânăr, mai grăbit, am zis că merg până acolo în biroul ÎPS Justinian, având în vedere că ne despărțiserăm de câteva minute, era într-o stare bună, fericită. Intrarea în chilia ÎPS se putea face și prin paraclis. De obicei, urcam scările, intram în paraclis și apoi ajungeam în dormitorul ÎPS Justinian, în chilia sa. În momentul în care am mers să îi spun că mai are două femei care vor să intre în audiență pentru binecuvântare și sfat, am intrat în paraclis. L-am găsit în paraclis, în stânga, în colțul sfintei mese, avea un halat pe el și o carte de rugăciuni, cred că era Paraclisul Maicii Domnului, era o carte mai veche, cu foi galbene. Eu când am intrat am zis: Înaltpreasfinția Voastră și am vrut să pun mâna pe el. M-am oprit. El nu m-a simțit că sunt acolo, pentru că altfel mi-ar fi răspuns sau m-ar fi repezit pentru că era într-un moment de rugăciune și nu aveam dreptul să îl deranjez. Atunci m-am retras, nu am zis nimic, am ieșit din paraclis, le-am spus doamnelor că azi, nu mai primește. Oricât au insistat femeile, le-am spus să vină în altă zi. Era cu adevărat un om rugător, pentru că era foarte concentrat la rugăciune. Asta vorbeam la un moment dat, că există o mare diferență în a te ruga și a lectura rugăciunile, să îți faci pontajul de acatiste pe zi, sau rugăciunea concentrată, cu adevărat. A fost unul dintre momentele în care mi-am dat seama de rugăciunea adâncă a ÎPS Justinian” – a conchis fostul părinte arhidiacon.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.