Mircea Șuteu, cititor fidel al cotidianului „Graiul Maramureșului”, ne-a făcut o surpriză mai mult decât plăcută aducând ieri, în dar, un impresionant tort, făcut cu dedicație pentru atingerea bornei celor 10.000 de apariții ale ziarului.
Ne-am bucurat și am depănat, astfel, amintiri comune, răsfoind în imaginile păstrate în memorie și colaborările pe care le-am avut cu domnul Mircea Șuteu, îndeosebi cele legate de evenimentul său de suflet, “Valorile Maramureșului”, în cadrul căruia reunește, de fiecare dată când poate, personalitățile județului care, în trecut, au dat valoare diferitelor domenii de activitate.
Gânduri de prețuire, domnule Șuteu! Mulțumim pentru tortul surpriză, dar mai ales rămânem recunoscători pentru faptul că ne citiți zi de zi!